În curând la editura Leda

Începutul anului 2010 ne întâmpină cu 2 surprize din partea Editurii Leda.

În primul rând, faptul că în sfârșit o editură românească s-a decis să publice seria JURNALELE VAMPIRILOR de L. J. Smith ( deși cred că traducerea mai bună ar fi Jurnalele vampirului, cine știe cum o să apară ) m-a bucurat extrem de mult pentru că așteptam cărțile de ceva timp. Totuși nu am rezistat și mi-am cumpărat primele 2 cărți din serie în limba engleză de la târgul Gaudeamus. Trecând peste asta, cred că povestea este superbă.

Avertisment: LOVE CAN KILL!

Primele 4 titluri ale cărţilor din seria lui L. J. Smith vor fi publicate de Editura LEDA, începând cu luna februarie 2010.

Povestea seriei JURNALELE VAMPIRILOR de L.J. Smith începe în Italia renascentistă, când fraţii Damon şi Stefan Salvatore se îndrăgostesc de o frumoasă vampiriţă numită Katherine. Iubindu-i pe amândoi, Katherine alege să se sinucidă, iar cei doi rămân neconsolaţi şi duşmani pe veci, căci şi ei au devenit nemuritori. Câteva secole mai târziu, povestea se repetă. Cei doi fraţi ajung în micul orăşel Fell’s Church, Virginia, unde se îndrăgostesc de Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi populară fată din liceu care seamănă izbitor cu Katherine…

Un triunghi amoros mortal ─ povestea fraţilor vampiri şi a frumoasei fete împărţită între dragostea lor.

În 1991, cu 10 ani înainte de primul volum din Trueblood/Vampirii Sudului şi cu vreo 15 înainte de Twilight/Amurg, L.J. Smith, o autoare de science- fiction/fantasy, horror şi romance pentru publicul aflat la vârsta adolescenţei, scriitoare care cunoscuse deja succesul cu seria Night World, a lansat o trilogie – The Vampire Diaries: The Awakening, The Struggle şi The Furyîn care iubirea ADOLESCENTINĂ dintre o muritoare şi un vampir devenea pentru prima dată subiectul cărţilor cu vampiri, accentul punându-se pe supernatural romance. Trilogia a devenit rapid bestseller, iar în 1992 a aparut şi a patra carte, Dark Reunion.

După o pauză destul de lungă, L.J. Smith a anunţat continuarea seriei cu o nouă trilogie The Vampire Diaries – The Return. Prima carte din această continuare, Nightfall, a fost deja publicată în 2009 şi va fi urmată de Shadows Souls în 2010 şi Midnight în 2011.

Cărţile din seria The Vampire Diaries au fost transpuse într-un serial de televiziune lansat în 2009 de CW TV.

Pentru toți iubitorii cărților cu Vampiri, în curând la Editura Leda, o serie cu un super succes: Vampire Diaries.

Cea de-a doua surpriză a editurii Leda este la fel sau poate chiar mai interesantă.  Următorul Twilight: ACADEMIA VAMPIRILOR – romance paranormal şi urban fantasy pentru adolescenţi şi nu numai, în 2010 la Editura LEDA.

Primele patru volume din seria ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead au intrat recent în portofoliul Editurii LEDA, urmând să debuteze pe piaţa românească în luna martie a anului următor. Frecvenţa de apariţie va fi de un volum la două luni. Aşadar, volumul al doilea s-ar putea să fie lansat la târgul de carte din vară, Bookfest, care va avea loc la începutul lunii iunie 2010.

Superstiţiile şi folclorul românesc par a inspira, printre altele, seria ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead. Două rase de vampiri bântuie lumea noastră, fiind în permanent război una cu alta. Prima este cea a moroilor – The Moroi, care sunt vii şi stăpânesc magia, iar cea de-a doua e cea a strigoilor – The Strigoi, care sunt morţi vii şi răi, hrănindu-se cu sânge nevinovat. Rose Hathaway, o fată semi-vampir, se instruieşte să devină gardă de corp pentru o prinţesă-moroi. Antrenamentul ei pentru lupta cu strigoii e unul dur şi plin de primejdii, însă adevăratul pericol ar putea veni de la o idilă tăinuită şi interzisă …

In 2007, (Scorpio) Richelle Mead debuteaza cu doua serii de urban fantasy: una pentru adulti, Georgina Kincaide Series (primul volum avand titlul Succubus Blues), cealalta pentru adolescenti, Vampire Academy Series (primul volum dand si titlul seriei). In 2008, publica primul volum al celei de-a treia serii de autor, Dark Swan Series. Succesul apid al cartilor ei ii impune un ritm incredibil de publicare, pana in prezent avand pe piata nu mai putin de 10 titluri din cele 3 serii mentionate mai sus. Din seria Academia Vampirilor au fost publicate 4 titluri:
1. Academia Vampirilor (2007);
2. Frostbite (2008);
3. Shadow Kiss (2008) si
4. Blood Promise (2009).
Al cincilea volum, Spirit Bound, este programat sa apara in mai 2010, iar al saselea e deja contractat, titlul si data de aparitie urmand a fi comunicate curand.

7 thoughts on “În curând la editura Leda

  1. Buna!Eu sunt cam noua pe blogul acesta…in fine…Super cartile,interesant blogul.Abia astept sa apara cartile acestea.Cel mai mult imi place ca au fost scrise cu muult timp inainte de Twilight si Vampirii Sudului.Fain blogul!^_^

    Apreciază

    • Sincer mă îndoiesc că o să fie prețurile atât de mari pt că apar la leda și acolo cărțile sunt ceva mai ieftine. Vampire Diaries o să fi la preț (cred) cum sunt și volumele din seria Vampirii Sudului.

      Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s