The Lovely Bones…

„The Lovely Bones” este povestea unei fetițe de 14 ani care a fost violată și ucisă de vecinul parinților ei. Ea privește și povestește tot ce s-a întamplat din Rai, arătand viețile oamenilor din jurul său și modul în care familia ei s-a schimbat din cauza tragicului eveniment.

În timp ce tatăl nutrește dorința de răzbunare și se îndepartează din ce în ce mai mult de soția sa, iar fratele și sora învată semnificația cuvântului „mort”, fetița încearcă să aranjeze lucrurile în așa fel încat trupul sau să fie într-un final descoperit. Prin acest lucru spera să ajute la prinderea criminalului, care se pregătește să iasă din umbră și să ucidă din nou.

Cam așa sună sinopsisul oficial, dar povestea filmului e mult mai mult decât atât. Realizat de Peter Jackson după cartea lui Alice Sebold, „Minunatele oase”, mi-a plăcut foarte mult deoarece actorii au reușit să transmită emoțiile dincolo de ecran. Deși citisem cartea înainte și mă așteptam la felul în care aveau să decurgă scenele, am fost surprinsă de câteva ori. Cred că regizorul a făcut un film foarte bun, a avut câteva idee super ca să îmbine tot ce se întâmpla în carte într-un mod original, rămânând în același timp și fidel cărții. Poate că filmul va lua și câteva premii.

Distribuția (o mică parte din ea):

Saoirse Ronan – Susie Salmon
Mark Wahlberg – Jack Salmon
Rachel Weisz – Abigail Salmon
Stanley Tucci – George Harvey

Deși este îndrăgostită și speră la primul sărut, totul rămâne doar un vis din cauza unui om. Pierde orice șansă la viață, deși îsi dorea cel mai mult să aibă o viață lungă și fericită.

Chiar dacă ajunge în rai, ea nu se poate desprinde de lume, nu poate să treacă mai departe. Își vede părinții îngrijorați pentru ea și își dorește ca toată lumea să afle cine e asasinul care i-a distrus viața.

Recenzia cărții după care s-a realizat filmul o găsiți aici(click).

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s