Jurnalele Vampirilor

Update: Aici găsiți primul capitol – în lb. română – din Trezirea, primul volum din seria Jurnalele Vampirilor.

Trezirea va apărea pe la jumătatea lunii, 15 februarie.

Am început să ador editura Leda. Înainte îmi plăcea, dar acum o ador. Așa cum am mai spus, Leda s-a hotărât să scoată pe piață două serii de cărți cu vampiri foarte îndrăgite peste granițe.

Anul acesta, L.J. Smith o să ne încânte cu o magică poveste cu vampiri.

Jurnalele Vampirilor ajung în sfârșit în România. De astăzi, se pot face precomenzi pentru primul volum al seriei, Trezirea. Editura a decis schimbarea coperții – arată superb așa – și formatului. Aceasta va fi hardcover, fără supracopertă și va avea 288 de

pagini. În doar 2 săptămâni, volumul va apărea și în librăriile din toată țara.

Puteți precomanda volumul de aici (click).

În curând, la editura Leda va apărea atât volumele următoare din seria Vampirii Sudului, cât și seria Academia Vampirilor.

Între Amurg și True Blood, dar cel puțin un deceniu înaintea amândurora.

Iubirea adolescentină dintre un VAMPIR și o MURITOARE – Originalul

Trezirea

Elena Gilbert e obișnuită să obțină tot ce își dorește,  iar ceea ce își dorește ea este noul tip misterios, Stefan. Dar Stefan ascunde un secret mortal – un secret care îi va schimba Elenei viața pentru totdeauna…

Dragostea poate să ucidă

Un triunghi amorors mortal străbate timpul, din Florența sfârșitului de veac cincisprezece până într-un orășel american din zilele noastre – povestea iubirii adolescentine dintre doi frați vampiri și frumoasa fată împărțită între dragostea lor.

Elena

Fata cu ochi albaștri  de nestemată și păr de aur, întotdeauna Regina Balului, cea care poate avea orice băiat își dorește.

Stefan

Distant și misterios, pare să fie singurul băiat care îi poate rezista Elenei, deși încearcă din răsputeri să o apere de ororile trecutului său tragic.

Damon

Sexy, periculos și mânat de dorința de a se răzbuna pe Stefan, fratele pe care îl învinuiește că la trădat. Hotărât să o aibă pe Elena, e în stare să omoare pentru ea.

11 thoughts on “Jurnalele Vampirilor

  1. Salut tuturor.am citit si eu primele 2 volume ,cam tarziu stiu😦. este interesanta povestea,iar saptamana trecuta am luat si serialele,,,imi pare foarte rau ca nu prea au respectat firul povestii din carte…ma refer cum ca : Caroline nu o place pe Elena…Damon se cam lupta cu Stefan ,,, prietena ei Meredith,nu a aparut deloc pana acum in serial,,,sunt cam ravasite …anyway both stories are nice😀

    Apreciază

    • Filmul e schimbat foarte mult. Porneste de la povestea cartilor, dar are unele modificari: Elena – bruneta, Elena are un frate in film si o sora in carte. Bonnie e roscata in carte si in film e satena si asa mai departe. Oricum si serialul si cartile merita.

      Apreciază

    • De ce? Ca nu iti place tie? E problema ta. Pe mine nu ma deranjeaza criticile, fie ele pozitive sau negative, dar nimeni nu vine aici sa imi dea ordine, mai ales sa imi spuna sa imi inchid blogul. Inainte sa mai comentezi asa prostii gandestete de 10 ori si scrie numai o singura data.

      Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s