O surpriză pe care o așteptăm de foarte mult timp!!! * A doua Lună Plină*

Update: De azi puteți comanda volumul de aici.

Am primit o veste foarte bună din partea celor de la Tritonic. Aceștia ne asigură că până la jumătatea lunii iunie vom putea achiziționa cel de-al doilea volum al seriei Women of the Otherworld scrisă de Kelley Armstrong. Primul volum, Lună Plină, a apărut acum un an. Găsiți mai multe informații despre următorele volume aici.

Se pare că acest volum, A doua Lună Plină este una dintre surprizele editurii pentru BookFest-ul din acest an.

Kelley Armstrong a creat seria “Femei din Lumea de Dincolo” pentru a colora fantezia contemporană, suprapunând personaje supranaturale peste o bucată de viaţă contemporană nord-americană, cu puternice elemente romantice. Decât să se limiteze numai la un singur tip de creatură supranaturală, autoarea preferă să includă mai multe personaje supranaturale: vrăjitoare, vrăjitori, vârcolaci, fantome, şamani, demoni şi vampiri. Majoritatea lucrărilor ei au o intrigă de mister în care personajele principale investighează o situaţie ciudată sau o crimă nerezolvată.

În romanele din seria “Lumea de Dincolo”, majoritatea puterilor supranaturale sunt fie ereditare, fie se nasc dintr-un supranatural deja existent. Dezvoltând pe de o parte conflicte culminante şi intrigi care însufleţesc poveştile, “Lumea de Dincolo” pare de departe o bătălie epică dusă între bine şi rău. Kelley reuşeşte să nareze episoade extinse cu intrigi continue implicând cursul vieţii principalelor personaje.

Sinopsis:

A doua Lună Plină

Elena Michaels este singura femeie vârcolac din lume, transformată cu zece ani în urmă de iubitul ei. Tocmai când ajunge şi ea să se obişnuiască cu această situaţie înfricoşătoare, o tânără vrăjitoare îi spune Elenei Michaels că un grup de oameni de ştiinţă răpesc fiinţe supranaturale pentru a face experimente pe ele. Elena ignoră avertismentul. Însă curând va fi confruntată cu adevărul despre “Lumea Cealaltă”, când este răpită şi aruncată într-o celulă împreună cu vrăjitoare, vampiri, şamani, semi-demoni şi alţi vârcolaci. Elena descoperă în scurt timp că a avea de-a face cu colegii ei captivi este cea mai mică dintre grijile ei. În această închisoare, cei care au cheile celulelor sunt adevăraţii monştri.

Anunțuri

15 gânduri despre „O surpriză pe care o așteptăm de foarte mult timp!!! * A doua Lună Plină*

    • Din toate cele 10 volume aparute pana acum, 4 dintre ele sunt scrise din perspectiva Elenei: Bitten (Luna Plina), Stolen (A doua Luna Plina), Broken si Frostbitten.

      Ca sa intelegi mai usor, uite lista volumelor din serie si naratorii lor:
      Bitten (narrator: Elena)
      Stolen (narrator: Elena)
      Dime Store Magic (narrator: Paige)
      Industrial Magic (narrator: Paige)
      Haunted (narrator: Eve)
      Broken (narrator: Elena)
      No Humans Involved (narrator: Jaime)
      Personal Demon (narrators: Hope & Lucas)
      Living with the Dead (multiple narrators, 3rd person)
      Frostbitten (novel coming Oct 09, narrator: Elena)

      Apreciază

    • Asa e. Dupa ce ca am asteptat ca fraierii 1 an cartea asta ei ii pun un titlu care pentru cei ce nu au citit primul volum dau impresia de plictiseala: Luna plina, A doua luna plina, A treia luna plina etc, ca si cum ar fi aceeasi actiune.

      Apreciază

  1. De ce nu au tradus direct titlurile? Puteau sa-i spuna primului volum „Muscata”. Sau ce? S-au temut cumva ca oamenii vor confunda titlul, cu floarea cu acelasi nume? Si la a doua carte puteau sa-i spuna „Furata”, si asa mai departe cu celelalte volume.

    Apreciază

  2. da eu am terminat cartea si e FANTASTICA intr-un cuvant. Elena cunoaste mai multe feluri de iubire si o intalneste pe mica vrajitoare. E o complexitate de iubire, ura si vechile remuscari ale copilariei.

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s