Galeria personajelor (1) – Casa Nopții

Azi vă prezint galeria personajelor din seria Casa Nopții, așa cum sunt ele în imaginația autoarelor. Sincer personajele din mintea mea nu prea se potrivesc, dar sunt destul de dragute chiar si asa.

Prima este Zoey Redbird, personajul principal al seriei. & Erik Night care sincer mi se pare cam șters pentru felul în care e descris în cărți.

James Stark este una dintre „puținele” obsesii ale lui Zoey. & Jucăria lui Zoey, Heath Luck, mereu la dispoziția lui Zoey este întotdeauna gata să își dea viața pentru ea.

Foarte drăguță mi se pare Stevie Rae Johnson cu tatuajul ei roșu. & Aphrodite Lafont, deși eu o vedeam puțin mai „fantastică” – arată prea normal, chiar dacă acum e om.

Nedespărțitele gemene Erin Bates și Shaunee Cole vin întotdeauna la pachet.

Damien Maslin și „bunul lui prieten” Jack Twist – deși pare un copil mic pe lângă Damien.

Anunțuri

23 de gânduri despre „Galeria personajelor (1) – Casa Nopții

  1. Deci,Erik este chiar urat.Era o poza fan made pe google cu un actor facut cik in rolul lui Erik.Acela arata chiar foarte bine,se potrivea,pe cand acesta nu se potriveste deloc.Zoey,nu este cum mi-o imaginam,dar merge.Stevie Rae mi se pare potrivita.Afrodita este si ea Ok.Erin mi se pare potrivita,dar totusi Shaunee nu chiar.Eu mi-am imaginat-o alt fel.Heath,Damien si Jack nu se potrivesc deloc cu ce mi-am imaginat.Stark este destul de dragut.
    Oricum,acestia sunt in vederea autorei,noi ii mai putem modifica,in minte.

    Apreciază

  2. deci zoey si erik nu stiu, sunt stersi si…par prea batrani, nu stiu…si sunt si urati. Stark e dragut, heath…parca e extraterestru. stevie rae e adorabila, afrodita e naspa…in carte totusi e descrisa drept frumoasa, nu cred ca are asa fata de om rau….erin si shaunee sa zicem ca sunt acceptabile, nu grozave, dar merg… damien e total pe langa poveste, nu e deloc potrivit… si jack e simpaticutz, dar prea mic…parca ar avea 15 ani

    Apreciază

  3. mda zoey are vreo 30 de ani…nici d neferet n-ar fi buna …dar de o pustoaica de 17 ani arata ca naiba…erik parca e un afacerist d ala care sta toata ziua la birou , ridat,naspa rau de tot nici p departe superman-ul descris in carte…starknu-mi prea place…eu il vad altcumva ,mai dragutz dar sa zicem k e acceptabile..heath km zice j dya e extraterestru…cu urechiloe alea j mutra parca n-are totzi creierii in cap…stevie rae e ok dar afrodita e prea cu nasul p sus chiar j d afrodita…prea malefica…eu o vad mai frumoasa…erin j shaunee sunt cele mai ok persoane d akl…damien e j el destul d acceptabil…iar jack e dragutz dar totusi un pic prea tanar j prea voios

    Apreciază

  4. Interesanta rubrica.Ma gandisem si eu odata sa fac si eu o rubrica in genul asteia , dar , nu stiu de ce , m-am lasat.Personajele nu prea seamana cu inchipuirile mele si nici cu ce descrie autoarea.La ce personaje sa ne asteptam data viitoare?

    Apreciază

  5. Zoey – nu stiu cum poate sa spuna autoarea ca asa e personajul avut in minte cand ea, Zoey, e jumatate amerindiana?
    Cred ca de fapt autoarea, daca chiar e viziunea ei, sustine niste propuneri avute in vedere de altii pentru viitoare roluri?!?!

    Apreciază

  6. Mda…ce sa zic?Zoey este total…naspa…adik nu stiu…in carte zice ca este mult mai frumoase,mai ales asa cum spune Stark „arata super”…in schimb fata din poze e complet…opusa..sincer,este mult prea batrana…Erik…prefer sa nu comentez(e oribillll ce naiba…nu m’am putut abtine:)))…Stark..e destul de OK…Heath aduce mai de graba cu un spiridush…clar,nu cu un sportiv[-(…Stevie Rae mi se pare poate chiar cea mai dragutza:Xsuper..In carti Afrodita este d o frumusete perfecta,dupa parerea mea fata din poza are o frumusete mult prea rece,pare mult prea rea…deci…eu mi’o imaginam altfel.Erin este foarte dragutza…nimic de comentat!In schimb Shaunee nu mi se pare chiar ceva iesit din comun…baiatul ce il interpreteaza pe Damien cred ca s-ar potrivi mult mai bine cu personajul lui Erik!Prea matur pentru Damien…Iar Jack mi se pare destul de ok,adik si in carte mi’a lasat impresia unui pusti asa cum il arata si poza…

    Apreciază

  7. aaaa….ca sa ma bag si eu in seama……zoey&erik sunt perfecti unul pt. altul…..parca-s amandoi scosi dintr-un film cu avocati sau contabili…..stark e ewwww…..preferatul meu din carti nu cred ca are tunsoare castron si par brunet….e nisipiu toata ziua….si tre’ sa aiba fatza de baiat rau…cool….heath….aaa….mai bn nu spun…..gemenele ar trebui se potrivesc una cu alta…da…erin de frumusica si shaunee…ew….damien….nu prea merge….jack da….si …. pentru marele final….afrodita e cam intepata si stevie rae e draguta dar perca ii lipseste ceva…nu?

    Apreciază

  8. eu una… cred ca Stevie rae se potriveste cel mai mult cu personaju din carte…..heath..nici nu stiu ce sa zic… nu arata a om in toate mintiile si dupa cum il descria si in carte era un baiat frumos mie nu prea mi se pare arata mai mult a personaj din filmu ala SILENT HILL.:))…… AFRODITA MI SE PARE SI EA POTRIVITA ….CAT DESPRE ZOEY NICI NU STIU CE SA ZIC … MI SE PARE PREA BATRANA CA SA FIE CEA DESCTISA IN CARTE IN CARTE SCRIE CA ARE 17 ANI SI IN POZA NU MI SE PARE CA ARE MAI PUTIN DE 30 SI CVA DE ERIK N-AM CE ZICE… DA MIE NU IMI PLACE DELOC…….SHAUNEE SI ERIN MI SE PAR DRAGUTE SI JACK SI DAMIEN LA FEL….DE STARK … NU MI SE PARE CA AR ARATA A BAIAT CARE SE LUPTA SI CARE SI-AR DA VIATA PT CINEVA…. DAR… FIECARE ISI INCHIPUIE PERSONAJELE CUM VREA:-*

    Apreciază

  9. Erin,Stevie Rae si Afrodita se potrivesc cel mai bn…..Zoey….mda sunt de acord cu toti ceilalti….are pe putin 30 de ani…..Erik e dragutz dar nu prea are freza de „Superman” cum este descris……Damien e prea „barbat” sa fie gay e matur si nu pare a avea tendinte feminine…Jake la fel…Shaunee e draguta….mi-o imaginam grasa nu stiu dc :”>……Heath parca era descris ca un tip bn facut blond cu ochii albastri…..in imagine nu prea reiese………Erin mi se pare superba si Stevie Rae la fel ……..dar fiecare cu imaginatia lui……dar pt Zoey……nuj ce sa zic………

    Apreciază

  10. deci….am mult de comentat….Heath zici ca e scos de la nebuni….Erik mai am putin si zici ca e tata,nu copil de 18 ani….Zoey….nici nu mai zic…poate sa se angajeze daca vrea,Shaunee pare si ea prea tanara,insa….CU PERSONAJUL LUI STEVIE RAE NU SUNT DE ACORD DEOARECE,DUPA CE MOARE EA ESTE MULT MAI MATURA SI ARE O RESPONSABILITATE MAI MARE,EA FIIND CONSIDERATA:PREOTEASA CELOR ROSII”,PERSONAJUL EI AVAND SA ZICEM…VREO 12 ANI…DACA VRETI UN PERSONAJ POTRIVIT PENTRU EA,UITATI-VA LA COPERTA CARTII BURNED,SI APOI COMPARATI-O CU FETITA ASTA…jack are o fata prea de copil…afrodita are o fata de om prea fitos…

    Apreciază

  11. Nu imi vine sa cred!Eu mi imaginam altfel!DAr Erin e chiar superba!:( credeam ca sunt mai frumosi in realitate decat credeam eu!Si app James e superb 😡 si ce semn simpatic au in frumte!Super draguti!

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s