Alex-Pettyfer-alex-pettyfer-9112696-815-1222

Cu un pas mai aproape de ecranizarea seriei Jocurile Foamei

Jennifer Lawerence a fost aleasă pentru a-i da viață lui Katniss Everdeen în ecranizarea seriei Jocurile Foamei scrisă de Suzanne Collins. Seria a fost publicată și la noi de către editura Nemira. Despre Jocurile Foamei v-am mai vorbit până acum și cred că v-ați dat seama că este una din cărțile/seriile mele preferate. Dacă nu ați citit-o încă, nu mai stați pe gânduri pentru că este absolut fantastică.

Ecranizarea serie va fi compusă din 3 filme, fiecare ilustrând câte un volum. Deși am fost foarte surprinsă de alegerea pe care a făcut-o  echipa ce va regiza filmul, până la , după ce  am stat și m-am uitat mai atent la Jennifer, cred că – schimbându-i culoarea părului – are șanse foarte mari să o interpreteze pe Katniss așa cum mi-am imaginat-o eu.

Zvonurile spun că Alex Pettyfer, care îl joacă pe John în „I Am Number Four,” este luat în considerare pentru rolul lui  Peeta Mellark, la fel ca și Josh Hutcherson („The Kids Are All Right,” „Bridge to Terabithia”) și Hunter Parrish („Weeds”).  Sincer, mie mi-ar plăcea ca Alex Pettyfer să obțină rolul și să îl joace pe Peeta. El seamănă destul de mult cu Peeta (cel pe care mi l-am imaginat eu în timp ce citeam cărțile). Voi ce părere aveți?

Nu știu dacă vă amintiți data de lansare, așa că v-o mai spun o dată:

23 martie 2012

The Hunger Games

3 thoughts on “Cu un pas mai aproape de ecranizarea seriei Jocurile Foamei

  1. Pingback: Cu încă doi pași mai aproape de ecranizarea seriei Jocurile Foamei « Sabinna's Angel for a story

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s