Surprize pentru fanii seriei Sange Albastru de Melissa de la Cruz (Blue Bloods)

Dacă până acum nu ați citit seria Sânge Albastru, publicată la Leda, ați ratat o poveste fantastică, așa că nu mai stați pe gânduri și citiți-o și voi. Mie mi-a plăcut foarte mult primul volum și în curând voi posta și o recenzie.

Cel de-al șaptelea volum și ultimul al seriei  va apărea în toamna lui 2012. O dată cu această veste, vine una la fel de bună. Pe când scria la cel de-al cincilea volum al seriei, scriitoarea a realizat că nu poate încheia totul o dată cu cel de-al șaptelea volum. Astfel, Melissa a semnat pentru încă două cărți din lumea Blue Bloods și va începe un nou ciclu de cărți cu personaje noi, dar și câteva vechi. Autoarea încă nu știe câte va scrie în noua serie Blue Bloods.

Melissa a mai spus că la început a vrut ca seria Blue Bloods să fie compusă din trei mini trilogii (știu că sună ciudat, dar asta a spus ea), dar o dată ce s-a apucat de scris a decis ca prequelurile sunt plictisitoare dn moment ce știm cum se termină, așa că a transformat prequelul în primele volume ale seriei. Seria se încheie cu volumul șapte și pentru că numărul 7 este unul magic. După aceste șapte volume va apărea noua serie, adică noul ciclu de cărți.

Până la apariția celui de-al șaptelea volum și a următoarei serii, nu uitați că Lost in time va fi disponibilă în străinătate din 4 octombrie 2011.

Melissa mai anunță și că  Romanul Grafic Blue Bloods și-a schimbat data de apariție și va fi disponibil din primăvara lui 2012

23 de gânduri despre „Surprize pentru fanii seriei Sange Albastru de Melissa de la Cruz (Blue Bloods)

    • Primele doua volume au avut un agent si urmatoarele au alt agent. Leda a trebuit sa faca din nou oferta si sa astepte aprobarea ei, sa semneze un contract si abia apoi pot scoate pe piata urmatoarele volume. Al treilea va aparea prin toamna.

      Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!