The Golden Lily (Bloodlines #2) de Richelle Mead + O surpriză: Rose & Dimitri

Richelle Mead se mișca foarte repede și deja ne dezvăluie titlul celui de-al doilea volum al seriei spin-off Bloodlines, chiar dacă primul volum nu a fost lansat încă. Cum vă sună titlul?

The Golden Lily

Eu nu mă așteptam să se miște atât de repede și sunt bucuroasă, chiar dacă acest volum (al doilea) va apărea în străinătate abia prin primăvara lui 2012. Oricum, până atunci așteptăm împreună lansarea primului volum, Bloolines atât peste granițe (August 23) cât și la noi, sper eu pe la începutul lui 2012. Să sperăm că Leda se va mișca la fel de repede cum a făcut-o și până acum și că vom avea și noi volumul după câteva luni de la lansarea oficială.

În străinătate vor apărea mici broșuri care vor conține primul capitol din Bloodline cu aproape 2 luni înainte de lansare, adică pe 28 iunie. Coperta broșurii o puteți vedea alături.

Bloodlines va fi un deliciu pentru cei care îl iubesc pe Adrian deoarece el apare prin toată cartea (așa cum spune autoare) alături de Sydney, Jill și Eddie. Mai jos puteți citi sinopsisul oficial.

BLOOD DOESN’T LIE. Sydney is an alchemist, one of a group of humans who dabble in magic and serve to bridge the worlds of human and vampires. They protect vampire secrets – and human lives. When Sydney is torn from her bed in the middle of the night, at first she thinks she’s still being punished for her complicated alliance with dhampir Rose Hathaway. But what unfolds is far worse. Jill Dragomir – the sister of Moroi Queen Lissa Dragomir – is in mortal danger, and the Moroi must send her into hiding. To avoid a civil war, Sydney is called upon to act as Jill’s guardian and protector, posing as her roommate in the last place anyone would think to look for vampire royalty – a human boarding school in Palm Springs, California. But instead of finding safety at Amberwood Prep, Sydney discovers the drama is only just beginning… 

Click pe citește mai departe dacă vreți să aflați surpriza legată de Rose & Dimitri (o să vă placă 100%).


Vreți să aflați și surpriza??

Se pare că Richelle are o mică poveste (short story) despre Rose și Dimitri. Nu vă ambalați pentru că e una scurtă și va apărea prin 2012 într-o antologie. Povestea îi surprinde pe Rose și Dimitri în Rusia. Dat fiind faptul că va avea destul de puține pagini, aceasta nu cred că va apărea și la noi în varianta de carte tipărită, dar poate că o vom putea citi online la un moment dat (sper).

Mai am să vă mai spun și să vă mai arăt câteva lucruri. Sper să vă placă. Mai jos aveți o imagine cu romanul grafic Academia Vampirilor, deși nu a fost lansat încă (va apărea tot pe 23 august, în aceeași zi cu Bloodlines), dar și o altă imagine din  Storm Born comic care a fost lansat pe 25 mai.

 

22 de gânduri despre „The Golden Lily (Bloodlines #2) de Richelle Mead + O surpriză: Rose & Dimitri

  1. hmm… pacat ca pov cu rose si dimitri nhu va aparea si la noi… insa sper ca romanul grafic va aparea, cu pozele originale bineinteles… abea ast bloodlines in romania, desi coperta nu e chiar fabuloasa cum erau alea din av sper totusi ca leda sa le pastreze… app cate carti va avea spin-offul?

    Apreciază

  2. ar fi frumoas sa fie macar 6… desi ne-am despartit de rose e bine sa sti ca nu te-ai despartit definitiv de lumea ei… si chiar sunt curioasa sa vad ce-i in capusorul lui sydney avand in vedere ca ea e naratoarea

    Apreciază

  3. In mod normal trebuia sa apara pe 23 sau 24 august in Romania primul volum din Bloodlines. Dar nu este!!! x-[ Iar eu mor ! Din vara stau ca pe jar din cauza cartii asteia nesuferite, pe care am cautat-o mai peste tot in orasul meu si ea n-a aparut. Sa se miste si Leda mai cu talent !

    Apreciază

  4. Cand apare povestea (short story) cu Rosa si Dimitri?
    Sau Foretold: 14 Tales of Prophecy and Prediction este tradusa si in romana pentru ca am inteles ca aici se gaseste povestea cu ei 2

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!