Captiva (Cercul Secret #2) de L.J. Smith

Cred că vă mai amintiți că aici vă povesteam despre primul volum al seriei Cercul Secret și că vă spuneam că Ritualul mi-a schimbat părerea despre cărțile cu și despre vrăjitoare. Ei bine, acum, când sunt la București ca să mă înscriu la facultate am reușit să citesc cel de-al doilea volum și pot să să spun că abia aștept să ajung acasă unde mă așteaptă ultimul volum al seriei. Apropo de București, îmi cer scuze pentru absența de pe blog din aceste ultime zile, dar înscrierile la facultăți ocupă o groază de timp și căldurile de aici pur și simplu mă lasă fără vlagă.

Această recenzie conține cu siguranță o mulțime de spoilere pentru cei care nu au citit încă primul volum, așa că vă rog să citiți recenzia mea pentru Ritualul și să citiți și cartea înainte să citiți această recenzie ca să nu vă stricați plăcerea de a cunoaște personajele așa cum am făcut-o eu și mulți alții.

În Captiva acțiunea se învârte în jurul craniului pe care Adam îl găsise îngropat în nisipul unei insule pustii. Puterea ascunsă în interiorul craniului de către John cel Negru devine foarte repede un subiect de discuții și bineînțeles de ceartă pentru sabatul proaspăt realizat în primul volum. Faye este mereu împotriva a ceea ce hotărăște Diana, conducătoarea sabatului. Excepție face momentul în care acceptă să vadă care sunt puterile craniului. Încercarea de a scoate toată puterea la suprafață și de a o controla are un sfârșit destul de prost, iar Diana decide că cel mai bine e să îl țină departe de sabat. Totuși, Faye o șantajează pe Cassie cu întâmplarea de pe stânci și o obligă să facă tot ce îi spune ea. Sincer, nu știu cum de Faye e mereu cu ochii în patru și cum de află întotdeauna lucruri pe care nu ar trebui să le știe. E o scorpie în adevăratul sens al cuvântului pentru felul în care se poartă cu Cassie. Petrecerea pe care o organizează la ea și joaca de-a sau mai bine spus cu Omul cu Pizza e de-a dreptul ciudat. Citiți și voi acest volum și veți vedea la ce se referă jocul Omul cu Pizza.

Faye îi cere lui Cassie să îi aducă craniul, dar de fiecare dată când acesta e folosit mai apare o persoană ucisă. Cassie începe să bănuiască legătura dintre morțile subite și eliberările de energie din craniu, dar votarea pentru conducătoarea sabatului se apropie și Cassie e încă sub șantajul lui Faye. Finalul cărții este exploziv pentru că deciziile lui Cassie s-ar putea să îi afecteze și pe cei pe care îi iubește, nu numai pe ea, dar acum e prea târziu ca să mai de-a înapoi.

Pe parcursul volumului am fost dezamăgită de Cassie pentru că a acceptat șantajul lui Faye, dar curajul ce ocupă locul fricii spre finalul cărții compensează totul. Cred că am uitat să vă spun de balul (sau mai bine spus balurile) la care participă Cassie și la felul în care arată ea după ce iese din mâinile pricepute ale prietenelor ei. Cu prilejul balului Cassie ajunge să fie atât de aproape de Adam, mai ales când Diana o roagă să meargă cu el pentru că era bolnavă. Oare vor încălca ei jurământul „nici cu vorba, nici cu privirea, nici cu fapta” pe care l-au făcut pentru a nu-i distruge inima Dianei? Asta puteți afla doar citind cartea.

Captiva poate fi achiziționată de aici cu o reducere de 20% și cu transport gratuit, așa că nu mai stați pe gânduri. Nu uitați că din toamnă apare serialul ce are la baza această serie. Mai multe despre serial aici.

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s