SURPRIZELE DE MIERCURI (11)

Leda are din nou câteva surprize pentru noi, unele mai bune și altele mai rele. Voi începe cu partea rea ca să ne bucurăm împreună la sfârșit și să uităm de prima parte.

Se pare că surprizele noastre de fiecare miercuri se vor rări considerabil și vom avea doza noastră de fericire în prima miercuri a fiecărei luni. Sincer, mie nu mi se pare o idee așa rea și cred că oricum Leda ne va mai face și alte surprize plăcute între timp.

Mai jos puteți citi motivele pentru care s-a luat această decizie.

I. CĂRŢI/SERII NOI. PRECIZĂRI 

1. Frecvenţa foarte mare de noutăţi riscă să ducă la o supraaglomerare cu informaţii, şi la o eficienţă scăzută în asimilare a lor.

2. Ritmul săptămânal de prezentare a noilor achiziţii duce şi la o banalizare a informaţiei, vă obişnuiţi să aveţi tot timpul serii noi, şi nu mai apreciaţi corect eforturile noastre şi valoarea acestor informaţii. Mai mult, sunt generate reacţii nedorite, mulţi cititori ai blogurilor care preiau informaţia n-o mai bagă în seamă, „fiind sătui” de ea. 3. Tot abundenţa de informaţii perturbă derularea activităţii pe blogurile sponsorizate, şi nu numai, ajungându-se ca aceasta să se reducă uneori la o simplă preluare a veştilor din postarea mea. Ori în mod firesc am vrea să evaluăm blogurile în primul rând pentru alte activităţi (recenzii proprii făcute după lectura cărţilor noastre etc.) 4. În ultimul rând, urmează o perioadă extrem de încărcată din punct de vedere editorial şi trebuie să-mi aloc mai mult timp redactării cărţilor pe care le aşteptaţi. Nu trebuie să vă supăraţi, v-am dezvăluit foarte multe proiecte editoriale despre care să vorbiţi şi pe care să le aşteptaţi. Restul, în afara celor pe care vi le voi prezenta de-acum lunar, vor fi cu adevărat surprize atunci când vor fi publicate. Ca să nu vă iau aşa pe nepregătite, veţi avea totuşi surpriza de azi, într-o postare separată. Sper să fie una foarte plăcută.

II. PROMOŢII ÎN DIVERSE REŢELE DE DISTRIBUŢIE

Faţă de cele prezentate săptămâna trecută, azi nu am decât una singură în plus, pe care de fapt am uitat să v-o anunţ atunci. E vorba de „Promoţia 2+1 cadou la toate cărţile LEDA” (şi nu numai, fiindcă se aplică şi la toate cărţile CORINT JUNIOR şi CORINT, ce mai, la toate cărţile grupului!) valabilă în reţeaua librăriilor Cărtureşti (din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Iaşi, Cluj, Arad şi Suceava) şi pe online-ul lor:

http://librarie.carturesti.ro/promotii/editura-leda-2-1-cadou-1177/ http://librarie.carturesti.ro/promotii/corint-junior-2-1-cadou-1178/ http://librarie.carturesti.ro/promotii/editura-corint-2-1-1176/

III. APARIŢII

Aici ştiu că aşteptaţi cu toţii vestea legată de colaborarea cu revista Bravo în distribuirea ediţiei de chioşc a seriei Vampirii Sudului/Trueblood de Charlaine Harris. Ei bine, e una bună, s-au decis pentru încă 2 volume. Adică până la volumul 6 nu trebuie să vă îngrijoraţi că nu veţi avea ediţie de chioşc. Apoi, în funcţie de vânzări, se va lua o decizie pentru restul volumelor. Nu am altceva să vă spun, decât: „Cumpăraţi, cumpăraţi şi iar cumpăraţi!”

O NOUĂ SERIE URBAN FANTASY/ROMANCE din 2012 la editura LEDA 

NIGHT HUNTRESS de Jeaniene Frost

După ce am numărat cu greu opţiunile voastre (din care a trebuit să le exclud pe cele multiple, de genul „Vrem FEVER, FEVER, FEVER!”, sau repetarea aceloraşi titluri în mai multe postări ale aceleiaşi persoane), câştigătoare a ieşit seria anunţată mai sus, despre care o să vă spun câteva cuvinte mai departe. Eroina seriei este Catherine Crawfield, pe scurt Cat, vampir pe jumătate, care vânează morţi vii, în speranţa că unul dintre aceştia este tatăl său – cel care s-a făcut vinovat de distrugerea vieţii mamei ei. În timpul acestui demers vindicativ, este capturată de Bones, un vampir vânător de recompense, şi este silită să încheie un parteneriat cu acesta. Parteneriat în acţiune, dar treptat ajunge să se îndrăgostească de el, au problemele pe care le are orice cuplu şi, în ciuda pasiunii năvalnice din relaţia lor, ajung să se despartă. Apoi Cat devine Agentul Special Cat Crawfield, şi lucrează pentru guvern, având misiunea, acum oficială, de a scăpa lumea de morţii vii periculoşi. Ea încă mai foloseşte toate tehnicile pe care le-a învăţat de la Bones, fostul ei iubit sexy şi periculos, dar în momentul în care Cat devine ţinta unor tentative de asasinat, singura persoană care poate să o ajute este tot vampirul pe care l-a părăsit. Ar trebui să urmeze perioada cea mai bună din viaţa lui Cat Crawfield. Cu iubitul ei Bones din nou alături, ea a reuşit să îi protejeze pe muritori de morţii vii periculoşi. Dar chiar dacă Cat s-a deghizat de nenumărate ori ca să îşi protejeze adevărata ei identitate de însetaţii consumatori de sânge, ea este până la urmă deconspirată şi astfel ajunge să se confrunte cu o mare primejdie, de parcă ar fi fost ferită de primejdii până acum! Ce întorsătură iau lucrurile şi în ce aventuri se aruncă eroina, în ce carusel al pasiunii este prinsă veţi afla citind aceste prime trei cărţi ale seriei, începând cu sfârşitul primului trimestru al anului următor. Mie îmi plac foarte mult coperţile originale, aşa că voi face demersuri să le obţinem pentru ediţia în limba română.

3 thoughts on “SURPRIZELE DE MIERCURI (11)

  1. hmm… stiu ca nu prea are legatura, dar a cam trecut ceva vrem de cand leda a publicat instrumentele mortale vol. 2… stiu ca au publicat o groaza de carti de atunci, dar chiar ma intreb pe cand vom avea vol 3…

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s