Concurs mozaic (2)

Update: De această dată a crescut numărul participanților, dar și al câștigătorilor. Aceștia sunt: Paraschiv Laurentiu (prima persoană care a ghicit toate cărțile), Mihali Mara, Chitimiea Andreea, Ana Dumitru și Pana Alexandra. Felicitări tuturor! Aștept datele voastre prin formularul din bara laterală în 24 de ore de la primirea mailului. 

Am observat că v-a plăcut destul de mult primul concurs de acest tip și m-am gândit să vă fac o surpriză și să mai lansez încă unul. Și de această dată trebuie să ghiciți 15 coperți ale unor cărți publicate de editura Leda și Corint Junior. Dacă veți căuta atent, veți găsi coperțile pe aceste două site-uri: Corint Junior și Leda.

Mulțumesc Editurii Leda pentru premiile acestui concurs.

Regulile sunt aproape aceleași:

1. trebuie să scrieți un comentariu în care să vă scrieți numele și minim 3 dintre cele 15 coperți – numele cărții și al autorului.

2. de această dată vor fi 5 câștigători: prima persoană care descoperă toate cele 15 coperți câștigă automat o carte la alegere din lista de mai jos, 3 persoane vor fi alese prin tragere la sorți din cei care vor descoperi toate coperțile și încă o persoană va fi aleasă prin tragere la sorți dintre cei care au ghicit cel puțin 3 coperți dintre cele 15.

3. cei cinci câștigători vor fi anunțați pe e-mail că au câștigat și vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a trimite datele prin formularul din bara laterală a blogului. Aceștia își vor putea alege cartea pe care și-o doresc din lista de mai jos în funcție de rapiditatea cu care vor trimite datele pentru expediere.

4. concursul se desfășoară până pe data de 20 august la ora 20:00, iar câștigătorii vor fi afișați pe blog și informați pe e-mail până la miezul nopții.

5. Lista cărților pe care le puteți câștiga:

  1. Născută la Miezul Nopții
  2. Chimie Perfectă
  3. Maximum Ride
  4. Vrăjitor și Vrăjitoare
  5. Cele 13 motive
  6. Stingerea (Vampirii din Morganville #7) de Rachel Caine
  7. Despărțirea (Cercul Secret #4) de L.J. Smith

6. Răspunsurile voastre vor fi dezvăluite abia după încheierea concursului.

Și ca să nu vă mai țin în suspans…

Succes tuturor!!

140 de gânduri despre „Concurs mozaic (2)

  1. Particip si de data aceasta! 🙂 Numele – Paraschiv Laurentiu – si cartile:
    1. Revelatia de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3. Tunele 2. In adancuri de Roderick Gordon & Brian Williams
    4. Gena lui Isis de Traci Harding
    5. Evernight de Claudia Gray
    6. Paranormal de Kiersten White
    7. Nopti de sucub de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10. Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele Treisprezece motive de Hay Asher
    12. Inceputurile de L.J.Smith
    13. Sange Albastru de Melissa de la Cruz
    14. Perfect de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  2. Marta Alexandra
    1. Fortele raului absolut- Revelatia- Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson: Biografia neoficiala- Virginia Blackburn
    3.
    4.
    5.Evernight-Claudia Gray
    6.Paranormal-Kiersten White
    7.
    8.
    9. Naluca si nalucul – Stacey Kade
    10.
    11. Cele 13 motive- Jay Asher
    12.
    13.
    14.Micutele mincinoase vol.3- Perfect – Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna- Heather Davis

    Apreciază

  3. Nume: Cristina Floroaica

    1 Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2) de Kelley Armstrong
    2 Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3 TUNELE 2. IN ADANCURI… de Roderick Gordon , Brian Williams
    4 Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de TRACI HARDING
    5 Evernight (Evernight, vol. 1) de Claudia Gray
    6 Paranormal (Paranormal, vol. 1) de Kiersten White
    7 Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de Richelle Mead
    8 Frenezia de Francesca Lia Block
    9 Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1) de Stacey Kade
    10 SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN de Sophie Audouin-Mamikonian
    11 Cele treisprezece motive de JAY ASHER
    12 Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. SMITH
    13 Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1) de Melissa de la Cruz
    14 Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) de Sara Shepard
    15 Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  4. 1. Revelatia de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3. TUNELE 2. IN ADANCURI de Roderick Gordon si Brian Williams
    4. Gena lui Isis de Traci Harding
    5. Evernight de Claudia Gray
    6. Paranormal de Kiersten White
    7. Nopti de sucub de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucul de Stacey Kade
    10. SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12. Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. Smith
    13. Sange Albastru de Melissa de la Cruz
    14. Perfect de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Nume: Monica V.
    Nu sunt complet sigura in legatura cu 13, dar tot a fost amuzant. Multumim.

    Apreciază

  5. 1) Fortele Raului Absolut ( Revelatia volumul 2) de Kelley Armstrong
    2) Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3) Tunele 2 ( In Adancuri ) de Roderick Gordon, Brian Williams
    4)Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de TRACI HARDING
    5) Evernight (Evernight, vol. 1) de CLAUDIA GRAY
    6) Paranormal de Kiersten White
    7) Aleea Intunericului (Vampirii din Morganville, vol. 3) de RACHEL CAINE
    8) Frenezia de Francesca Lia Block
    9) Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10)-
    11) Cele 13 Motive de Jay Asher
    12) Jurnalele lui Stefan ( Inceputurile volumul 1 ) de Kevin Williamson & Julie Plec
    13) Sange Albastru de Melissa de la Cruz
    14) Micutele Mincinoase ( Perfect volumul 3 ) de Sara Shepard
    15) Nu plange sub clar de luna de Hather Davis

    Apreciază

  6. 1.Revelatia – vol 2 din Fortele raului absolut de Kelley Armstrong
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala -Virginia Blackburn
    3.TUNELE 2. IN ADANCURI…
    4.Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1)
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de sucub. Georgina Kincaid, Vol. 2 de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1)
    10. SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN
    11.“Cele 13 motive”de Jay Asher
    12.Inceputurile (seria Jurnalele lui Stefan 1) de L. J. Smith
    13.Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1)
    14.Perfect (seria Micutele Mincinoase, volumul 3) – Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

    Sper ca acestea sunt<3

    Apreciază

  7. Ivan Catalina

    1.Fortele raului absolut: Revelatia de Kelley Armstrong
    2.Biografia neoficiala a lui Robert Pattison de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2: In adancuri de Roderick Gordon si Brian Williams
    4.Trilogia mistica: Gena lui Isis de Traci Harding
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Georgina Kincaid: Nopti de sucub de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10.Tara Duncan: Sceptrul blestemat de Sophie-Audouin-Mamikonian(ce nume greu are autoarea :)) )
    11.Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan: Inceputuri de L.J.Smith
    13.Privilegiul de Zoey Dean
    14.Micutele mincinoase: Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  8. 1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. In adancuri (tunele *2) – Roderick Gordon, Brian Williams
    4. Gena lui Isis – Traci Harding
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si nalucul – Stacey Kade
    10. Sceptrul Blestemat (tara duncan *3) – Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele 13 motive – Jay Asher
    12. Jurnalele lui Stefan: Inceputurile – L.J.Smith/Julie Plec
    13. Sange albastru – Melissa de la Cruz
    14. Perfect (micutele mincinoase) – Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

    Aron Irina

    Apreciază

  9. Nume: Oprea Gabriela Izabela
    1.Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2) de Cristina Jinga
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2 In adancuri de Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de Traci Harding
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1) de Stacey Kade
    10.SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele 13 motive de Jay Asher
    12.Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. Smith
    13.Sange Albastru de Melisa De La Cruz
    14.Micutele mincinoase. Volumul 3 – Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  10. 1.. Revelatia- Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3.Tunele2:In adancuri- Roderick Gordon , Brian Williams
    4.Gena lui isis-Traci Harding
    5.Evernight- Claudia Gray
    6.Paranormal- Kiersten White
    7.Nopti de sucub- Richelle Mead
    8.Frenezia- Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucu-Stacey Kade
    10.SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN – Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive- Jay Asher
    12.Inceputurile(jurnalele lui stefan)- L.J. Smith
    13.
    14.Perfect- Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna- Heather Davis

    Buda Marian

    Apreciază

  11. 1. Revelatia (Fortele raului absolut vol.2) de Kelley Armstrong
    2. Biografia neoficiala a lui Robert Pattinson de Virginia Blackburn
    3. Tunele vol.2 de Roderick Gordon & Brian Williams
    5. Evernight de Claudia Grey
    7. Nopti de sucub (Georgina Kincaid vol.2) de Richelle Mead
    9. Naluca si Naucul de Stacey Kade
    11 Cele 13 motive de Jay Asher
    12. Inceputurile (Jurnalele lui Stefan vol.1) de L.J. Smith
    14. Perfect (Micutele mincinoase vol.3) de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  12. 1. Revelatia (Fortele raului absolut volumul 2) de Kelley Armstrong
    2.Biografia neoficiala a lui Robert Pattinson (Virginia Blackburn)
    3.?
    4.-
    5.Evernight de Claudai Gray (Evernight 1)
    6.Paranormal(paranormal 1) de Kiersten White
    7.
    8. Frenezia de Francessca Lia Block
    9. Naluca si nalucul (N. si n. 1) de Stacey Kade
    10.
    11.Cele 13 motive(1) de Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan 1 de L.J.Smith
    13.
    14. Micutele mincinoase 3 – Perfect de Sara Shepard
    15.

    Apreciază

  13. Cristiana Grigoraș;
    1. Revelația de Kelly Armstrong;
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficială de Virginia Blackburn;
    3. Tunele 2. În adâncuri de R. Gordon și B. Williams;
    4. Gena lui Isis de Traci Harding;
    5. Evernight de Claudia Gray;
    6. Paranormal de Kiersten White;
    7. Nopți de Sucub de Richelle Mead;
    8. Frenezia de Francesca Lia Block;
    9. Năluca și Năucul de Stacey Kade;
    10. Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian;
    11. Cele 13 motive de Jay Asher;
    12. Jurnalele lui Stefan. Începuturile. de L.J Smith, Kevin Williamson și Julie Plec;
    13. Sânge Albastru de Melissa de la Cruz;
    14. Perfect de Sara Shepard;
    15. Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis;

    Apreciază

  14. Nume giorgiana turcu
    1.Revelatia-Kelly Armstrong
    2.bibliografie neoficiala robert pattinson virginia blackburn
    3.tunele 2 in adancuri-roderick gordon si brian williams
    4.gena lui isis-traci harding
    5.evernight claudia gray
    6.paranormal kiersten white
    7.banchetul nebunilor rachel caine
    8.frenezia francesca lia block
    9.naluca si naucul-stacey kade
    10.tara duncan-sceptrul blestemat-sophie aoduin-mamikonian
    11.cele 13 motive -jay asher
    12jurnalele lui stefan inceputurile kenvin williamson-julie plec-(bazat pe romanele ljsmith)
    13 sange albastru vol.1 melissa de la cruz
    14 perfect-micutele mincinoase-sara shepard
    15 nu plange sub clar de luna heather davis
    am emotii pt. 13, sper sa fie bine

    Apreciază

  15. Am o intrebare. Eu stiu deja toate copertile, dar in ziua de 20 nu voi putea avea acces la internet. In cazul acesta pot ruga pe altcineva sa trimita raspuns pe email cu cartea pe care mi-o doresc, in cazul ca voi castiga?

    Apreciază

  16. Alexandra Lacramioara

    1.Fortele Raului Absolut – Revelatia , de Kelley Armstrong
    2.”Robert Pattinson.Biografia Neoficiala”, de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2 – In Adancuri, de Roderick Gordon si Brian Williams
    4.Triologia Mistica – Gena lui isis,cartea intai , de Traci Harding
    5.Evernight, de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Seria Gerogina Kinkaid- Nopti de Sucub, de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul de Stacey kade
    10.Tara Duncan – Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele Tre1spr3zece Motive, de Jay Asher
    12.Jurnalele Lui Stefan 1,Inceputurile de L.J. Smith
    13.Sange Albastru, volumul 1, de Melissa De La Cruz
    14.Micutele mincinoase – volumul 3,Perfect, de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna, de Heather Davis

    Apreciază

  17. 1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. Tunele 2 – In adancuri – Roderick Gordon, Brian Williams
    4. Gena lui Isis – Traci Harding
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul – Stacey Kate
    10. Sceptrul Blestemat. Tara Duncan – Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive – Jay Asher
    12. Inceputurile – L.J. Smith
    13.Uratii – Scott Westerfeld
    14. Perfect. Micutele Mincinoase- Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

    *nu sunt sigur ca numarul 13 este corect, dar cu asta imi seamana. 🙂

    Apreciază

  18. Husaru Simona

    1.Revelatia (Fortele Raului Absolut #2) de Kelley Armstrong
    2.Robert Pattison – Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3.In Adancuri (Tunele #2) de Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis (Trilogia mistica #1) de Trac Harding
    5.Evernight 1 de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de Sucub de Richelle Mead
    8.Frenzia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10.
    11.Cele 13 Motive de Jay Asher
    12.Jurnalele Vampirilot – Inceputurile (Jurnalele lui Stefan #1) de L.J. Smith
    13.Sange Albastru 1 de Melissa De La Cruz
    14.Perfect(Micutele Mincinoase #3) de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  19. Voica Paul
    1. Fortele raului absolut – Revelatia de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattison – bibliografie neoficiala de Virginia Blackburn
    3. Tunele 2 – In adancuri de Roderick Gordon & Brian Williams
    4. Gena lui Isis de Traci Harding
    5. Evernight de Claudia Gray
    6. Paranormal de Kiersten White
    7. Georgina Kincaid – Nopti de sucub de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si nalucul de Stacey Kade
    10. Tara Duncan – Sceptrul blestemat de Sophie Audoin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12. Jurnalele lui Stefan – Inceputurile de LJ Smith
    13. Nascuta la miezul noptii de C.C.Hunter
    14. Micutele mincinoase – Perfect de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  20. Nume: Adela Cacovean

    Raspunsuri:
    1 Revelaţia – Kelley Armstrong
    2 Robert Pattinson. Biografia neoficială – Virginia Blackburn
    3 Tunele 2. În adâncuri – Roderick Gordon, Brian WIlliams
    4 Gena lui Isis – Traci Harding
    5 Evernight – Claudia Gray
    6 Paranormal – Kiersten White
    7 Nopţi de sucub – Richelle Mead
    8 Frenezia – Francesca Lia Block
    9 Naluca şi năucul – Stacey Kade
    10 Sceptrul blestemat – Sophie Audouin-Mamikonian
    11 Cele treisprezece motive – Jay Asher
    12 Începuturile – L.J.Smith
    13 Sânge Albastru – Melissa de la Cruz
    14 Perfect – Sara Shepard
    15 Nu plânge sub clar de lună – Heather Davis

    Apreciază

  21. 1. Fortele raului absolut: Revelatia (vol. 2) de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala. de Virginia Blackburn
    3. Tunele: In adancuri (vol. 2) de Roderick Gordon si Brian Williams
    4. Trilogia mistica: Gena lui Isis (vol. 1) de Traci Harding
    5. Evernight: Evernight (vol. 1) de Claudia Gray
    6. Paranormal: Paranormal (vol. 1) de Kiersten White
    7. Georgina Kincaid: Nopti de sucub (vol. 2) de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10. Tara Duncan: Sceptrul blestemat (vol. 3) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele 13 motive de Jay Asher
    12. Jurnalele vampirilor- Jurnalele lui Stefan: Inceputurile ( vol. 1) serie bazata pe romanele lui L. J. Smith si pe scenariul serialului de televiziune realizat de Kevin Williamson si Julie Plec
    13. Sange albastru: Sange albastru (vol 1) de Melissa de la Cruz
    14. Micutele mincinoase: Perfect (vol. 3) Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna (vol. 1) de Heather Davis

    Apreciază

  22. 1. „Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2)” – Kelley Armstrong
    2. „Robert Pattinson. Biografia neoficiala” – Virginia Blackburn
    3. ” TUNELE 2. IN ADANCURI…” – Roderick Gordon, Brian Williams
    4. „Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1)” – Traci Harding
    5. „Evernight (Evernight, vol. 1)” – Claudia Gray
    6. „Paranormal (Paranormal, vol. 1)” – Kiersten White
    7. „Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2)” – Richelle Mead
    8. „Frenezia” – Francesca Lia Block
    9. „Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1)” – Stacey Kade
    10. „SCEPTRUL BLESTEMAT. #3 TARA DUNCAN” – Sophie Audouin-Mamikonian
    11. „Cele treisprezece motive” – Jay Asher
    12. „Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1)” – L.J. Smith
    13. „Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1)” – Melissa de la Cruz
    14. „Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3)” – Sara Shepard
    15. „Nu plange sub clar de luna” – Heather Davis

    Felicitari pentru concurs! Este super! De data asta a fost mult mai usor! (Dar nu prea sunt sigura de nr 13. Sper ca l-am nimerit :P)

    Apreciază

  23. Anisie Roxana Andreea

    1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala
    3. Tunele 2 – Roderick Gordon
    4. Gena lui Isis – Traci Harding
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucul – Stacey Kade
    10. Tara Duncan – Sceptrul Blestemat
    11. Cele treisprezece motive – Jay Asher
    12. Inceputurile – Jurnalele lui Stefan
    13. Sange albastru – Melissa de la Cruz (aici am mai multe variante, dar o aleg pe asta)
    14. Perfect – MM3 – Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

    Apreciază

  24. Iulia Neagoe
    1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2.Robert Pattison. Biografie Neoficiala – Virginia Blockburn
    3.Tunele 2. In adancuri – Roderick Gordon
    4.Gena lui Isis -Traci Harding
    5. Evernight -Claudia Gray
    6.Paranormal – Kiersten White
    7.Nopti de sucub – Richelle Mead
    8.Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul – Stacey Kade
    10.Sceptrul Blestemat -Tara Duncan
    11.Cele treisprezece motive- Jay Asher
    12.Inceputurile -L.J. Smith
    13.Sange Albastru- Melissa de la Cruz
    14.Perfect – Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna- Heather Davis
    Din cate stiu eu astea ar trebui sa fie si sper sa ma ierti daca am vreo litera mancata sau adaugata.
    Felicitari pentru concurs!Imi place la nebunie!!!

    Apreciază

  25. Buna!Sunt Badea Raluca Ioana si mi-as dori foarte mult sa castig o carte.Eram foarte aproape sa aflu toate imaginile,cand,s-a luat curentul!Acum o iau de la capat…
    Rezolvari:
    1-Revelatia:Fortele Raului Absolut
    2-Biografia Neoficiala a lui Robert Patison
    3-Tunele 2
    4-Trilogia Mistica,Cartea intai:Gena lui Isis
    5-Evernight:Claudia Grey
    6-Paranormal:Kiersten White
    8-Frenezia
    9-Naluca si Naucul
    11-Cele treisprezece motive:Jay Asher
    12-Jurnalele lui Stefan:Inceputurile
    13-Sange Albastru:Mellisa De La Cruz
    14-Micutele Micinoase:Impecabil
    15-Nu plange sub clar de luna

    Apreciază

  26. Sunt Alexandra si sunt o mare fana a blogului tau!Am asteptat foarte mult cel De-al doilea concurs!Din pacate nu am gasit decat treisprezece solutii:
    1-Revelatia:Fortele Raului Absolut
    2-Biografia Neoficiala a lui Robert Patison
    3-Tunele 2
    4-Trilogia Mistica,Cartea intai:Gena lui Isis
    5-Evernight:Claudia Grey
    6-Paranormal:Kiersten White
    8-Frenezia
    9-Naluca si Naucul
    11-Cele treisprezece motive:Jay Asher
    12-Jurnalele lui Stefan:Inceputurile
    13-Sange Albastru:Mellisa De La Cruz
    14-Micutele Micinoase:Impecabil
    15-Nu plange sub clar de luna

    Apreciază

  27. Nume: Patricia Chioaru
    1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. In adancuri… – Roderick Gordon & Brian Williams
    4. Gena lui Isis – Traci Harding
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul – Stacey Kade
    10. Sceptrul Blestemat – Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele tre1spr3zece motice – Jay Asher
    12. Jurnalele lui Stefan: Inceputurile – Kevin Williamson & Julie Plec
    13. Sange Albastru – Melissa de la Cruz
    14. Perfect – Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis
    Multumin de concurs Sabinna! 😀

    Apreciază

  28. 1. Revelatia (Fortele raului absolut vol 2) de Kelley Armstrong
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala de VIRGINIA BLACKBURN
    3.In adancuri… (Tunele vol 2) de Roderick Gordon si Brian Williams
    4.Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de TRACI HARDING
    5. Evernight de CLAUDIA GRAY
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de sucub (Georgina Kincaid vol 2) de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul vol 1 de Stacey Kade
    10. Sceptrul blestemat (Tara Duncan ) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele 13 motive de Jay Asher
    12. Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. Smith
    13.Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1) de Melissa De La Cruz
    14.Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) de SARA SHEPARD
    15.Nu plange sub clar de luna vol 1 de Hather Davis

    Apreciază

  29. Moldovan Andreea

    1. Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2) de KELLEY ARMSTRONG
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala de VIRGINIA BLACKBURN
    3. Tunele 2. In adancuri de Roderick Gordon si Brian Williams
    4. Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de TRACI HARDING
    5. EVERNIGHT, VOL. 1 DIN SERIA EVERNIGHT DE CLAUDIA GRAY
    6. Paranormal (Paranormal #1) de Kiersten White
    7. Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de RICHELLE MEAD
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Năluca și Năucul (Năluca și Năucul #1) de Stacey Kade
    10. Sceptrul blestemat vol. 3 Tara Duncan de Sophie Audouin
    11. Cele treisprezece motive de JAY ASHER
    12. Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. SMITH
    13. Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1) de MELISSA DE LA CRUZ
    14. Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) de SARA SHEPARD
    15. Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

    Apreciază

  30. Buna!Sunt Raluca si iubesc blogul tau!Nu am stiut ca trebuie sa scriem si autorii.Deci o iau de la capat…Sa fiu sincera:mi-am dorit de mult sa particip la concursurile tale,dar nu am avut internet…Acum am!
    Raspunsuri:1-Revelatia:Fortele Raului Absolut/Kelly Amstrong
    2-Biografia Neoficiala a lui Robert Patison/Virginia Blackburn
    3-Tunele 2/ de Roderick Gordon si Brian Williams
    4-Trilogia Mistica,Cartea intai:Gena lui Isis/Traci Harding
    5-Evernight:Claudia Grey
    6-Paranormal:Kiersten White
    7-
    8-Frenezia/Francesca Lia Block
    9-Naluca si Naucul/Stacey Kade
    10-
    11-Cele treisprezece motive:Jay Asher
    12-Jurnalele lui Stefan:Inceputurile/Kevin Williamson si Julie Plec
    13-Sange Albastru:Mellisa De La Cruz
    14-Micutele Micinoase:Impecabil/Sara Shepard
    15-Nu plange sub clar de luna/Heather Davis

    Apreciază

  31. Mandu Bianca Andreea
    1 – Revelatia de Kelley Armstrong
    2 – ROBERT PATTINSON. BIOGRAFIA NEOFICIALĂ de Virginia Blackburn
    4 – Gena lui Isis de Traci Herding
    5 – Evernight de Claudia Gray
    6 – Paranormal de Kiersten White
    7 – Nopti de Sucub de Richelle Mead
    8 – Frenezia de Francesca Lia Block
    9 – Naluca si Naucul de Stacey Kade
    11 – Cele 13 motive de Jay Asher
    12 – Jurnalele lui Stefan – Inceputurile de L.J. Smith
    13 – Uratii de Scott Westerfeld
    14 – Micutele mincinoase 3 – Perfect de Sara Shepard
    15 – Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  32. Harja Maria Cristina

    1. Revelatia de Kelley Armstrong
    2. Biografia neoficiala. Robert Pattinson de Virginia Blackburn
    3. Tunelele 2: In adancuri Roderick Gordon si Brian Williams
    4. Gena lui Isis de Traci Harding
    5. Evernight de Claudia Gray
    6. Paranormal de Kiersten White
    7. Nopti de sucub de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucul de Stacey Kade
    10. Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12. Inceputurile bazat pe romanul lui L.J.Smith
    13. Sange albastru de Melissa de la Cruz
    14. Perfect de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  33. Nica Larisa
    1. Revelaţia de Kelley Armstrong
    2. Biografia neoficiala Robert Pattinson de Virginia Blackburn
    3. Tunelele vol. 2: În adâncuri… de Roderick Gordon şi Brian Williams
    4. Gena lui Isis de Traci Harding
    5. Evernight de Claudia Gray
    6. Paranormal de Kiersten White
    7. Nopţi de sucub de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Năluca şi năucul de Stacey Kade
    10. Tara Duncan : Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12. Jurnalele lui Stefan: Începuturile, bazat pe romanul lui L.J.Smith
    13. Sânge albastru de Melissa de la Cruz
    14. Perfect de Sara Shepard
    15. Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

    Apreciază

  34. Numele: Ramona Mocanu
    Raspunsurile:
    1. Revelatia (vol.2 din seria Fortele raului absolut), de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala, de Virginia Blackburn
    3. In adancuri (vol.2 din seria Tunele), de Brian Williams si Roderick Gordon
    4. Gena lui Isis (cartea intai din Trilogia Mistica), de Traci Harding
    5. Evernight, de Claudia Gray
    6. Paranormal, de Kiersten White
    7. Nopti de sucub (vol.2 din seria Georgina Kincaid), de Richelle Mead
    8. Frenezia, de Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucul, de Stacey Kade
    10. Sceptrul blestemat (vol.3 din seria Tara Duncan), de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive, de Jay Asher
    12. Jurnalele lui Stefan. Inceputurile (din seria Jurnalele vampirilor), de L.J. Smith (Kevin Williamson si Julie Plec)
    13. Sange albastru (vol.1 al seriei Sange albastru), de Melissa de la Cruz
    14. Perfect (vol. 3 din seria Micutele mincinoase), de Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna, de Heather Davis

    Apreciază

  35. Nume: Alice Dumitrache.

    nr.12: Jurnalele lui Stefan, Inceputurile – L.J.Smith
    nr.7: Nopti de Sucub – richelle mead
    nr.14: Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) – sara shepard
    nr.5: evernight vol I – claudia gray
    nr.11: Cele treisprezece motive – jay asher
    nr.9: Stacey Kade
    Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1)
    nr.15: Heather Davis
    Nu plange sub clar de luna
    nr.1: Kelley Armstrong
    Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2)
    nr.2: Virginia Blackburn
    Robert Pattinson. Biografia neoficiala
    nr.4: Traci Harding
    Gena lui Isis

    E macar o sansa sa am …restul nu le dau de cap iar pagina de la Corint Junior are virus conform antivirusului meu si nu ma lasa pe nici un browser….

    Apreciază

  36. Popescu Alexandra
    1.Revelatia(Fortele raului absolut,vol.2) de Kelley Armstrong;
    2.Robert Pattison.Biografia neoficiala de Virginia Blackburn;
    3.Tunele 2.In adancuri de Roderick Gordon si Brian Williams;
    4.Gena lui Isis(Trilogia mistica,vol.1) de Traci Harding;
    5.Evernight(Evernight ,vol.1) de Claudia Gray;
    6.Paranormal(Paranormal,vol.1 ) de Kristen White;
    7.Nopti de sucub (Georgina Kincaid,vol.2) de Richelle Mead;
    8.Fantezia de Francesca Lia Black;
    9.Naluca si naucul(Naluca si naucul,vol.1) de Stacey Kade;
    10.Sceptrul blestemat #3 Tara Duncan de Sophie Audouin-Mamikonian;
    11.Cele treisprezece motive de Jay Asher;
    12.Inceputurile(Jurnalele lui Stefan,vol.1) de L.J.Smith;
    13.Sange albastru(Sange albastru,vol.1) de Melissa de la Cruz;
    14.Perfect(Micutele mincinoase,vol.3) de Sara Shepard;
    15.Nu plange sub clar de luna(vol 1) de Harther Davis.

    lexy53_alexa@yahoo.com este mailul meu.
    Multa bafta tuturor!

    Apreciază

  37. Balcanu Ligia

    1.Kelley Armstrong – Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2)
    2. Virginia Blackburn – Robert Pattinson. Biografia Neoficiala
    5. Claudia Gray – Evernight (Evernight, vol. 1)
    11. Jay Asher – Cele 13 motive

    Apreciază

  38. Chitimiea Andreea

    1) Revelatia (Fortele raului absolut #2) de Kelley Armstrong
    2) Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3) In Adancuri (Tunele #2) de Roderick Gordon & Brian Williams
    4) Gena lui Isis (Triologia mistica #1) de Traci Harding
    5) Evernight (Evernight #1) de Claudia Gray
    6) Paranormal (Paranormal #1) de Kristen White
    7) Nopti de sucub (Georgiana Kincaid #2) de Richelle Mead
    8) Frenezia de Francesca Lia Block
    9) Naluca si naucul (Naluca si naucul #1) de Sorin Petrescu
    10) Spiritul Blestemat (Tara Duncan #3) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11) Cele 13 motive de Jay Asher
    12) Inceputurile (Jurnalele lui Stefan #1) de L. J. Smith
    13) Sange Albastru (Sange Albastru #1) de Melissa de la Cruz
    14) Perfect (Micutele mincinoase #3) de Sara Shepard
    15) Nu plange sub clar de luna (Nu plange sub clar de luna #1) de Heather Davis

    Apreciază

  39. Nume: Zaharia Casiana

    1.Fortele raului absolut, vol. 2 – Revelatia de Kelley Armstrong
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2 – In Adancuri de Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis, Trilogia mistica, cartea 1 de Traci Harding
    5.Evernight, vol. 1 de Claudia Gray
    6.Paranormal, vol. 1 de Kiersten White
    7.Nopti De Sucub de Richelle Mead
    8.Frenezia de Franceasca Lia Block
    9.Năluca și Năucul, vol. 1 de Stacey Kade
    10.Tara Duncan, vol. 3 – Sceptrul blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12.Jurnalele Vampirilor – Jurnalele lui Stefan, vol. 1 – Inceputurile de L.J, Smith
    13.Uratii, vol. 1 de Scott Westerfeld
    14.Micutele mincinoase, vol. 3 – Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  40. 1.Revelatia -Kelley Amstrong
    2..Biografia neoficiala a lui Robert Pattinson-Virginia Blackburn
    3. :-??
    4.Gena lui Isis- Traci Harding
    5.Evernight – Claudia Gray
    6.Paranormal – Kiersten White
    7.Nopti de sucub – Richelle Mead
    8.Frenezia -Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul – Stacey Kade
    10. :-??
    11. Cele13 motive -Jay Asher
    12.Inceputurile – L.J.Smith
    13.Sange Albastru – Melissa de la Cruz
    14.Perfect – Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna -Heather Davis

    Apreciază

  41. GHEORGHIEV ALEXANDRA IOANA

    1.Revelatia de Kelley Armstrong
    2.Biografia neoficiala a lui Robert Pattinson de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2 de Brian Williams si Roderick Gorden
    4.Gena lui Isis-Traci Harding
    5.Everninght de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kristen White
    7.Nopti de sucub de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Bloc
    9.Naluca si Naucul de Stacey Kade
    10.Sceptrul blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele 13 motive de Jay Asher
    12.”Inceputurile”de Lisa Jane Smith
    13.Sange Albastru de Melissa de la Cruz
    14.Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  42. 3: Tunele 2 – Roderick Gordon, Brian Williams
    7: Nopti de sucub – Richelle Mead
    5: Evernight – Claudia Gray
    9: Naluca si naucul – Stacey Kade
    11: Cele treisprezece motive – Jay Asher
    1: Revelatia – Kelley Armstrong
    14: Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) -Sara Shepard
    15: Nu plange sub clar de luna – Heather Davis
    12: Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) – L.J. Smith
    4: Gena lui Isis- Traci Harding
    2: Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    8: Frenezia – Francesca Lia Block
    10: Sceptrul blestemat – Sophie Audouin-Mamikonian

    Pot reveni cu urmatoarele 2 titluri printr un comentariu? Concursul anterior permitea acest lucru. Sper sa nu fie nici o problema

    Apreciază

  43. Silvia Olarasu
    1.Revelatia de Kelley Armstrong
    2.Robert Pattison.Bografie neoficiala de Virginia Blackburn
    3.Tunele2:In adancuri… de Roderick Gordon si Brian Williams
    4.Gena lui Isis de Traci Harding
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de sucub de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si nalucul de Stacey Kade
    10.Tara Duncan:Sceptrul blestemat de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele 13 motive de Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan:Inceputurile de L.J.Smith
    13.O credinta oarba in ingeri de R.J.Ellory
    14.MIcutele mincinoase:Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  44. Stinga Alexandra
    1-Fortele raului absolut (vol 2) de kelly armstrong
    2-Robert Pattinson.Biografia neoficiala
    3-Tunele(vol 2) de Roderick Gorden
    4-Gena lui Isis de Traci Harding
    5-Evernight de Claudia Gray
    6-Paranormal de Kiersten White
    7-Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de Richelle Mead
    8-Frenezia de Francesca Lia Block
    9-Naluca si naucul de Stacey Kade
    10-Tara Duncan (Vol 3) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11-Cele 13 secrete de Jay Asher
    12-Jurnalele vampirior Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J Smith
    13-Sange albastru (vol 1) – Melissa De La Cruz
    14-Micutele mincinoase (vol 3) de Sara Shepard
    15-Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  45. Leafu Alexandra

    1. Revelația (Forțele răului absolut #2) de Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficială de Virginia Blackburn
    3. Tunele 2. În adâncuri (Tunele #2) de Roderick Gordon&Brian Williams
    4. Gena lui Isis (Trilogia mistică #1) de Traci Harding
    5. Evernight (Evernight #1) de Claudia Gray
    6. Paranormal (Paranormal #1) de Kiersten White
    7. Nopți de sucub(Georgina Kincaid #2) de Richelle Mead
    8. Frenezia de Francesca Lia Block
    9. Năluca și năucul (Năluca și năucul #1) de Stacey Kade
    10. Sceptrul Blestemat (Tara Duncan #3) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11. Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12. Începuturile (Jurnalele lui Stefan #1) de L.J. Smith
    13. Sânge albastru (Sânge albastru #1) de Melissa de la Cruz
    14. Perfect (Micuțele mincinoase #2) de Sara Shepard
    15. Nu plânge sub clar de lună (Nu plânge sub clar de lună #1) de Heather Davis

    Apreciază

  46. diaconu Andra
    1. Revelatia- Kelly Armstrong
    2. Robert Pattinson. Bibliografie neoficiala- Virginia Blackburn
    3.Tunele 2- In adancuri- Roberick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis- Traci Harding
    5.Evernght-Claudia Gray
    8. Frenezia- Francesca Lia Block
    9. Naluca si naucul- Stracey Kade
    10. Sceptrul blstemat-Sophie Audouin- Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive- Jay Asher
    12. Inceputurile- Jurnalele lui Stefen- L.J. Smith
    14. Micutele mincinoase-Perfect-Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna- Heather Davis

    Apreciază

  47. Cret Livia
    1.Revelatia de Kelley Amstrong
    2.Robert Pattinson.Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    4.Gena lui Isis de Traci Harding
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul de Stacey Kade
    11.Cele treisprezece motive de Jay Asher
    14.Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  48. Cristina Rusu
    din Ploiesti

    si cartile sunt urmatoarele:

    1.Revelatia-Kelly Armstrong
    2.Robert Pattinson-Virginia Blackburn
    3.Tunele 2-Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis -Traci Harding
    5.Evernight-Claudia Gray
    6. –
    7.Georgina Kincaid-Nopti de sucub-Richelle Mead
    8.Frenezia-Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul-stacey kade
    10. SCEPTRUL BLESTEMAT-Tara Duncan-Sophie Audouin-Mamikonian
    11.cele treisprezece motive-jay asher
    12.Jurnalele lui Stefan-inceputurile
    13.Sange albastru-Melissa de la Cruz
    14.Perfect-Sara shepard
    15.Nu plange sub clar de luna -Heather Davis

    Apreciază

  49. Ioana Dumitrescu

    1.Fortele raului absolutRevelatia-Kelly Armstrong
    2.Robert Pattinson-Virginia Blackburn
    3.Tunele 2-Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Trilogia mistica-Gena lui Isis -Traci Harding
    5.Evernight-Claudia Gray

    7.Georgina Kincaid-Nopti de sucub-Richelle Mead
    8.Frenezia-Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul-Stacey Kade
    10.SCEPTRUL BLESTEMAT-Tara Duncan-Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive-Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan-Inceputurile
    13.Sange albastru-Melissa de la Cruz
    14.Perfect-Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna -Heather Davis

    Apreciază

  50. 1 – Fortele raului absolut 2: Revelatia – Kelley Armstrong
    2 – Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3 – Tunele 2:In adancuri – Roderick Gordon si Brian Williams
    4 – Trilogia mistica 1: Gena lui Isis – Traci Harding
    5 – Evernight 1 – Claudia Gray
    6 –
    7 – Georgina Kincaid 2: Nopti de sucub – Richelle Mead
    8 – Frenezia – Francesca Lia Block
    9 – Naluca si naucul – Stacey Kade
    10 –
    11 – Cele treisprezece motive – Jay Asher
    12 – Jurnalele lui Stefan 1: Inceputurile – L.J.Smith
    13 –
    14 – Micutele mincinoase 3: Perfect – Sara Shepard
    15 – Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

    Apreciază

  51. 1. Kelley Armstrong: Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2)
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. TUNELE 2. IN ADANCURI… – Roderick Gordon, Brian Williams
    4. Traci Harding : Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1)
    5. Claudia Gray : Evernight (Evernight, vol. 1)
    6. Kiersten White – Paranormal
    7. Richelle Mead: Nopti de sucub
    8. frenezia de francesca lia block
    9. Stacey Kade : Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1)
    11. Jay Asher : Cele 13 motice
    13. Melissa de la Cruz : Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1)
    14: Sara Shepard: Micutele mincinoase 3: Perfect
    15. „Nu plange sub clar de luna” de Heather Davis

    Apreciază

  52. 1 – Revelatia de Kelley Armstrong
    2 – Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3 – Tunele 2. In adancuri de Roderick Gordon si Brian Williams
    4 – Gena lui Isis de Traci Harding
    5 – Evernight de Claudia Gray
    6 – Paranormal de Kiersten White
    7 – Nopti de sucub de Richelle Mead
    8 – Frenezia de Francesca Lia Block
    9 – Naluca si naucul de Stacey Kade
    10 – Sceptrul Blestemat de Sophie Audouin- Mamikonian
    11 – Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12 – Inceputurile, Jurnalele lui Stefan de L.J. Smith
    13 –
    14 – Perfect de Sara Shepard
    15 – Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  53. Ana Dumitru
    1. Revelatia – Kelley Armstrong
    2.Robert Pattison. Biografie Neoficiala – Virginia Blockburn
    3.Tunele 2. In adancuri – Roderick Gordon
    4.Gena lui Isis -Traci Harding
    5. Evernight -Claudia Gray
    6.Paranormal – Kiersten White
    7.Nopti de sucub – Richelle Mead
    8.Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul – Stacey Kade
    10.Sceptrul Blestemat -Tara Duncan
    11.Cele treisprezece motive- Jay Asher
    12.Inceputurile -L.J. Smith
    13.Sange Albastru- Melissa de la Cruz
    14.Perfect – Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna- Heather Davis
    Sper sa le fi ghicit pe toate.

    Apreciază

  54. Adela Serbanica

    1. Revelatia – Kelly Armstrong (seria Fortele raului absolut, vol.2)
    2. Robert Pattinson.Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. In adancuri – Roderick Gordon şi Brian Williams (seria Tunele, vol. 2)
    4. Gena lui Isis – Traci Harding (Trilogia mistica, vol. 1)
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead (seria Georgina Kincaid, vol. 2)
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si nalucul – Stacey Kade (seria Naluca si nalucul, vol. 1)
    10. Sceptrul Blestemat – Sophie Audouin-Mamikonian (seria Tara Duncan, vol. 3)
    11. Cele 13 motive – Jay Asher
    12. Inceputurile – L.J. Smith (seria Jurnalele lui Stefan, vol. 1)
    13. Nascuta la miezul noptii – C. C. Hunter (seria Shadow falls, vol. 1)
    14. Perfect – Sara Shepard (seria Micutele mincinoase, vol. 3)
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis (seria Nu plange sub clar de luna, vol. 1)

    Apreciază

  55. Roxana Haidu

    1-Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2) de Kelley Armstrong
    2-Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3-In adancuri (Tunele, vol. 2) de Roderick Gordon
    4-Gena lui Isis (Trilogia mistica, vol. 1) de Traci Harding
    5-Evernight (Evernight, vol. 1) de Claudia Gray
    6- Paranormal (Paranormal, vol. 1) de Kiersten White
    7-Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de Richelle Mead
    8-Frenezia de Francesca Lia Block
    9-Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1) de Stacey Kade
    10-Sceptul blestemat (Tara Duncan, vol.3 ) de Sophie Audouin-Mamikonian
    11-Cele treisprezece motive de Jay Asher
    12-Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. Smith
    13-Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1) de Melissa de la Cruz
    14-Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3) de Sara Shepard
    15-Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  56. Nume: Demetrescu Horatiu Gabriel

    1. Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2), Kelley Armstrong
    2. Robert Pattinson. Biografia neoficiala, Virginia Blackburn
    3. TUNELE 2. IN ADANCURI…, Roderick Gordon, Brian Williams
    4. Gena lui Isis (Trilogia mistica, vol. 1), Traci Harding
    5. Evernight, Claudia Gray
    6. Nascuta la miezul noptii (Shadow Falls, vol. 1), C.C. Hunter
    7. Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2), Richelle Mead
    8. Frenezia, Francesca Lia Block
    9. Naluca si Naucul, Stacey Kade
    10. Mai rau decat moartea (Vampirii Sudului vol. 8), Charlaine Harris
    11. Cele treisprezece motive, Jay Asher
    12. Inceputurile (Jurnalele lui Stefan 1), L.J. Smith
    13. Sange Albastru (Sange Albastru, vol. 1), Melissa de la Cruz
    14. Perfect (Micutele mincinoase, vol. 3), Sara Shepard
    15. Nu plange sub clar de luna, Heather Davis

    P.S. Felicitari pentru ideea de a ne provoca la astfel de concursuri !
    Eu nu sunt insa sigur de corectitudinea raspunsurilor mele (la 2 sau 3 imagini), astfel incat am „improvizat”… 🙂

    Apreciază

  57. Costache Mihaela

    1. Revelatia – Kelly Armstrong (seria Fortele raului absolut, vol.2)
    2. Robert Pattinson.Biografia neoficiala – Virginia Blackburn
    3. In adancuri – Roderick Gordon şi Brian Williams (seria Tunele, vol. 2)
    4. Gena lui Isis – Traci Harding (Trilogia mistica, vol. 1)
    5. Evernight – Claudia Gray
    6. Paranormal – Kiersten White
    7. Nopti de sucub – Richelle Mead (seria Georgina Kincaid, vol. 2)
    8. Frenezia – Francesca Lia Block
    9. Naluca si nalucul – Stacey Kade (seria Naluca si nalucul, vol. 1)
    10. Sceptrul Blestemat – Sophie Audouin-Mamikonian (seria Tara Duncan, vol. 3)
    11. Cele 13 motive – Jay Asher
    12. Inceputurile – L.J. Smith (seria Jurnalele lui Stefan, vol. 1)
    13. Nascuta la miezul noptii – C. C. Hunter (seria Shadow falls, vol. 1)
    14. Perfect – Sara Shepard (seria Micutele mincinoase, vol. 3)
    15. Nu plange sub clar de luna – Heather Davis (seria Nu plange sub clar de luna, vol. 1)

    Apreciază

  58. Nume: Padin Marian Georgian

    1.Revelatia (Fortele raului absolut, vol. 2) de Cristina Jinga
    2.Robert Pattinson. Biografia neoficiala de Virginia Blackburn
    3.Tunele 2 In adancuri de Roderick Gordon, Brian Williams
    4.Gena lui Isis (Trilogia mistica, cartea 1) de Traci Harding
    5.Evernight de Claudia Gray
    6.Paranormal de Kiersten White
    7.Nopti de sucub (Georgina Kincaid, vol. 2) de Richelle Mead
    8.Frenezia de Francesca Lia Block
    9.Naluca si naucul (Naluca si naucul, vol. 1) de Stacey Kade
    10.Sceptrul Blestemat. #3 TARA DUNCAN de Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele 13 motive de Jay Asher
    12.Inceputurile (Jurnalele lui Stefan, vol. 1) de L.J. Smith
    13.Sange Albastru de Melisa De La Cruz
    14.Micutele mincinoase. Volumul 3 – Perfect de Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna de Heather Davis

    Apreciază

  59. Codin Geani

    1.Fortele raului absolut(Revelatia)-Kelley Armstrong
    2.Robert Pattinson(Biografie neoficiala)-Virginia Blackburn
    3.Tunele 2-Roderick Gordon,Brian Williams
    4.Gena lui Isis-Traci Harding
    5.Evernight-Claudia Gray
    6.Paranormal-Kiersten White
    7.Nopti de sucub-Richelle Mead
    8.Frenezia-Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul-Stacey Kade
    10.Tara Duncan(Sceptrul blestemat)-Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive-Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan-Inceputurile- Kevin Williamson & Julie Plec
    13.Sange Albastru-Melissa de la Cruz
    14.Micutele Mincinoase(Perfect)-Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna-Heather Davis

    Apreciază

  60. Emilian Smintina
    Te felicit pentru acest intersant concurs !

    1. „Revelatia” (Kelley Armstrong)
    2. „Robert Pattinson. Biografia neoficiala” (Virginia Blackburn)
    3. „Tunele 2. In adncuri”… (Roderick Gordon, Brian Williams)
    4. „Gena lui Isis” (Traci Harding)
    5. „Evernight” (Claudia Gray)
    6. –
    7. „Nopti de sucub” (Richelle Mead)
    8. „Frenezia” (Francesca Lia Block)
    9. „Naluca si naucul” (Stacey Kade)
    10. –
    11. „Cele treisprezece motive” (Jay Asher)
    12. „Inceputurile” (L.J. Smith)
    13. –
    14. „Perfect” – Micutele mincinoase (Sara Shepard)
    15. „Nu plange sub clar de luna” (Heather Davis)

    Apreciază

  61. Chineata Luana
    1.Fortele raului absolut(Revelatia)-Kelley Armstrong
    2.Robert Pattinson(Biografie neoficiala)-Virginia Blackburn
    3.Tunele 2-Roderick Gordon,Brian Williams
    4.Gena lui Isis-Traci Harding
    5.Evernight-Claudia Gray
    6.Paranormal-Kiersten White
    7.Nopti de sucub-Richelle Mead
    8.Frenezia-Francesca Lia Block
    9.Naluca si Naucul-Stacey Kade
    10.Tara Duncan(Sceptrul blestemat)-Sophie Audouin-Mamikonian
    11.Cele treisprezece motive-Jay Asher
    12.Jurnalele lui Stefan-Inceputurile- Kevin Williamson & Julie Plec
    13.Sange Albastru-Melissa de la Cruz
    14.Micutele Mincinoase(Perfect)-Sara Shepard
    15.Nu plange sub clar de luna-Heather Davis

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!