Burned (Casa Nopții 7) – primul capitol

Burned

– în curând la Litera –

Capitolul unu

Kalona

Kalona ridică mâna. Fără ezitare. În mintea lui, nu era nicio îndoială în legătură cu ceea ce trebuia să facă. Nu avea să accepte nimic şi pe nimeni în calea sa, iar acest corp omenesc se afla între el şi ceea ce îşi dorea. Nu ţinea morţiş să-l omoare pe băiat; nu ţinea morţiş nici ca acesta să rămână in viaţă. Era ceva strict necesar. Nu simţea vreo remuşcare sau vreun regret. Aşa cum se întâmplase în toate acele veacuri de când căzuse, Kalona simţea foarte puţin. Aşa că, indiferent, nemuritorul înaripat răsuci gâtul băiatului şi îi curmă viaţa.

Suferinţa din acel unic cuvânt îi îngheţă inima lui Kalona. Dădu drumul trupului fără viaţă al băiatului şi se răsuci la timp pentru a o zări pe Zoey care se năpustea spre el. Privirile li se întâlniră. Ale ei erau pline de disperare şi ură. În ale lui plutea un refuz imposibil. Încercă să rostească cuvintele care să o facă să înţeleagă – să o poată face să îl ierte. Dar nimic din ceea ar fi putut spune nu avea să schimbe scena pe care o văzuse fata, şi chiar dacă el ar fi putut realiza imposibilul, nu mai era timp.

Zoey trimise spre el întreaga putere a elementului spirit.

Îl izbi pe nemuritor, lovindu-l cu o forţă mai puternică decât cea fizică. Esenţa – miezul lui – era spirit – elementul care îl susţinuse veacuri de-a rândul şi în prezenţa căruia se simţise întotdeauna cel mai bine, şi cel mai puternic. Atacul lui Zoey îl arse. Fu ridicat, cu atâta putere încât fu răsturnat de pe zidul de piatră uriaş care separa insula vampirilor de Golful Veneţiei. Apele îngheţate îl înghiţiră şi îl sufocară. Preţ de o clipă, Kalona simţi o durere interioară atât de ucigătoare încât nici nu i se împotrivi. Poate că trebuia să lase să ia sfârşit toată aceast luptă pentru viaţă cu ale sale farafastâcuri. Poate ar trebui să se lase din nou învins de ea. Numai că, la o secundă după ce avu acel gând, simţi. Sufletul lui Zoey se făcu ţăndări şi, tot aşa cum căderea lui îl purtase dintr-un tărâm într-altul, spiritul ei părăsi această lume.

Acest fapt îl răni mai rău decât o făcuse lovitura ei.

Nu tocmai Zoey! Niciodată nu dorise să îi facă rău. Chiar cu toate maşinaţiile lui Neferet şi cu toate urzelile şi planurile lui Tsi Sgili, el îşi respectase convingerea că, în ciuda tuturor, avea să-şi folosească imensele lui puteri de nemuritor pentru a o feri de primejdii pe Zoey, pentru că la urma urmei ea îi oferea cea mai apropiată legatură cu Nyx pe acest tărâm – iar acest tărâm era singurul care-i mai rămăsese.

În timp ce se căznea să-şi revină în urma atacului lui Zoey, Kalona îşi smulse trupul masiv din încleştarea valurilor şi avu revelaţia adevărului. Din cauza lui, spiritul lui Zoey dispăruse, iar asta însemna că ea urma să moară. Odată cu prima gură de aer, slobozi un strigăt dureros de disperare care se făcu ecoul ultimului ei cuvânt, Nu!

Oare chiar crezuse că de la cădere nu mai avea niciun fel de sentimente? Fusese un prost, şi se înşelase, cât de mult se înşelase! Pe când zbura jerpelit pe deasupra apei, fu asaltat de emoţii care îi sfârtecau spiritul şi aşa rănit, se dezlănţuiau împotriva lui, îi slăbeau puterile şi făceau să-i sângereze sufletul. Cu privirea împăienjenită şi întunecată, se uită spre lagună, îngustându-şi ochii pentru a zări luminile care anunţau pământul. Nu avea cum să reziste până acolo. Trebuia să se îndrepte către palat. Nu avea de ales. Cu ultimele puteri, aripile lui Kalona bătură aerul rece şi îl ridicară peste zid, unde căzu încovrigat pe solul îngheţat.

Nu ştia cât a zăcut acolo în întunericul rece al nopţii sfărâmate, cu sufletul zdrobit copleşit de emoţii. Undeva în adâncurile indepărtate ale minţii, înţelese că ceea ce i se întâmplase nu era ceva nou. Căzuse din nou, doar că de astă dată fusese mai degrabă o cădere a spiritului decât a trupului – deşi părea că nici trupul nu-i mai asculta comenzile.

Îi simţi prezenţa înainte ca ea să spună ceva. Fusese aşa încă de la început, fie că îi convenea sau nu – pur şi simplu se simţeau unul pe celălalt.

Kalona întoarse capul pentru a vedea ceva mai mult decât vârful pantofului ei cu toc cui. Privi în sus şi clipi ca să-şi limpezească vederea.

Kalona rămase tăcut şi se căzni să-şi restabilească echilibrul şi să-şi readune contururile zdrenţuite ale spritului său răvăşit, însă pămîntul de sub trupul lui era prea real, iar el nu avea puterea de a se înălţa pentru a-şi hrăni sufletul din fuioarele de rămăşiţe din Lumeacealaltă, care pluteau primprejur.

Un suflet descompus este o condamnare la moarte. Zoey nu mai reprezintă un pericol pentru noi, spuse el. Cu ochii de cunoscător, Kalona o privi pe Neferet. Atrăgea în jurul ei o negură lipicioasă pe care el o ştia prea bine. Îşi petrecuse vieţi de-a rândul luptând împotriva acelui Întuneric, înainte de a se lăsa în voia puterii lui reci. Sub degetele ei, nărăvaş, pulsa şi fâlfâia într-un mod familiar.

37 de gânduri despre „Burned (Casa Nopții 7) – primul capitol

  1. Pingback: Surpriza de la Litera: Torment (Lauren Kate) & Burned (Casa Nopții)) « Sabinna's Angel for a story

      • Suntem in luna mai, bine spus. Inca nu s-a terminat luna. Focul va aparea pana pe 25 mai, in cel mai rau caz apare direct la targ. Uitate la postarile mai recente si vei vedea superba coperta. Anunta-ma daca nu o gasesti.

        Apreciază

  2. 😮 Aprilie? Wow…nu pot sa cred apar foarte repede cartile si ma bucur nespus d mult..am citit primul capitol din Burned si este foarte frumos:) Trebuie neaparat sa citesk cartea asta:*:X:X

    Apreciază

  3. dar cand apare tentatia in magazine? am fost sambata in bucuresti la baneasa mall dar n-am luat-o (am citit-o de la o prietena care a luat-o online) cand apare si in magazine(in bacau)

    Apreciază

  4. numa’ bine,ca posibil ca in momentul cand va aparea cartea, sa gat cu sesiunea si sa fiu in practica, deci o sa am timp la dispozitie sa citesc vol, pe langa JV6 si primul volum din jurnalele lui stefan 😀 abia astept vara ca sa inchei si eu anul :))

    Apreciază

  5. Acum intreb si eu…;)) Sunteti siguri sau esti sigura ca apare Burned la Bookfest? sa stiu si eu daca ma duc sa o cumpar sau nu de acolo….Si daca apare varianta in romana desigur.

    Apreciază

  6. http://www.litera.ro/literatura-133/focul-127,uite aici link de precomanda….este si la reducere cu 28 lei…..eu am sa mi-o cumpar cand apare in librarii…..ca dinn pacate nu sunt din Bucuresti…ca sa pot merge la Bookfest…..am terminat recent(ieri )6 si am intteles de la prietena care le citeste in engleza(ea ii acum la 8) ca 7 si 8 sunt cele mai faine(pt ca in 7 ii razboiul dintre bine si rau…se se desfasoara pe doua plane…o sa vedeti voi)

    Apreciază

  7. fetelor va rog mult de tot, cine a citit acest volum, imi poate face si mie un rezumat…am gasit vol pe un site, dar nu erau decat primele 26 de capitole…si mor de nerabdare sa aflu ce se intampla pana la urma cu relatia dintre Stevie Rae si Rephaim. pana la urma recunosc ca se indragostesc unul de celalalt? va rog mult mult sa imi spuneti si mie…aproape ca vreau sa aflu asta mai mult decat ceea ce se intampla pana la urma cu Zoey…stiu ca nu ar trebui sa spun asta, dar atat de mult m-a impresionat relatia dintre ei si felul in care s-a format a fost asa de emotionant descris de autoare incat…cuvintele sunt de prisos oricum…
    asa ca va roggg…doar va rog sa ascultati si rugamintea mea…

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!