Înfruntarea – primul capitol

Înfruntarea

Capitolul 1

N-a fost chip să pun geană pe geană din cauza croncănitului

unei cretine de ciori, care m-a ţinut trează cât a fost noaptea de

lungă. Hm, mai exact cât a fost ziua de lungă, pentru că, ştiţi,

sunt vampir novice şi noi avem problema aceea cu noaptea şi

ziua care sunt inversate. Mă rog, ideea e că n-am închis un ochi

azi-noapte/zi. Dar insomnia asta de tot rahatul este, de fapt,

cea mai simplă problemă a mea, căci se pare că viaţa e chiar

naşpa când prietenii sunt ofticaţi pe tine. Eu sunt expertă în

domeniu. Numele meu este Zoey Redbird, în prezent regina

incontestabilă a Regatului Prietenilor Ofticaţi.

Persefona, iapa roaibă pe care o consider a mea de când

trăiesc în Casa Nopţii, şi-a lungit grumazul după mine şi mi-a

împuns obrazul cu botul. Am sărutat boticul moale şi am

continuat să-i ţesal coama lucioasă. Mi-era întotdeauna mai

simplu să gândesc când o îngrijeam pe Persefona şi mă simţeam

mai bine. Iar acum aveam mare nevoie de ambele lucruri.

− Bun, deci am reuşit două zile să evit marea confruntare,

dar treaba asta nu poate să continue, i-am mărturisit iepei. Da,

ştiu prea bine că acum sunt la cantină, iau cina şi se distrează

pe cinste împreună, socotindu-se prieteni la cataramă, iar de

mine nici pomeneală.

Persefona a fornăit şi s-a întors la fânul ei.

− Sunt de acord cu tine că sunt nişte măgari. Mă rog, le-am

turnat minciuni, dar mai degrabă am omis să le spun unele

lucruri. Aşa e, le-am ascuns câteva chestii, dar a fost în general

spre bine lor, am spus eu cu un oftat.

Uite, chestia cu Stevie Rae care s-a transformat în zombi

a fost spre bine lor. Povestea că mă cuplasem cu Loren Blake,

poetul laureat vampir şi profesor în Casa Nopţii, trebuia

să recunosc că fusese spre binele meu.

− Dar totuşi, am spus, iar Persefona şi-a ciulit o ureche,

să mă asculte. Sunt prea critici cu mine.

Persefona a fornăit din nou, iar eu am mai tras un oftat.

Rahat! Nu mai puteam să-i evit. Am mai mângâiat un pic iapa,

apoi am ieşit agale din grajdul ei, am luat-o spre încăperea în

care se ţine harnaşamentul şi am pus la loc mulţimea de ţesale

şi de perii, care pentru coamă, care pentru coadă, cu care o

aranjasem de o oră încoace. Am inspirat adânc mirosul de piele

şi de cal, sperând ca amestecul ăsta plăcut să mă liniştească.

Când privirea mi-a căzut pe imaginea mea reflectată în geamul

neted al încăperii, mi-am trecut instantaneu degetele prin

păr, încercând să-l fac să pară mai puţin scărmănat. Fusesem

Însemnată, devenisem vampir novice şi mă mutasem în Casa

Nopţii de vreo două luni şi ceva, dar părul meu era deja vizibil

mai gros şi mai lung. Şi nu era decât una dintre schimbările pe

care le suferisem. Unele erau invizibile, de exemplu, faptul că

aveam o afinitate faţă de toate cele cinci elemente. Altele erau

foarte vizibile, precum desenele unice care îmi împodobeau faţa

cu vârtejurile lor complicate şi exotice, şi apoi, spre deosebire

de oricare alt novice sau vampir adult, mie desenul safiriu

îmi cobora pe gât şi pe umeri, în jos, de-a lungul coloanei şi,

de curând, îmi cuprinsese şi talia, lucru ştiut doar de mine, de

pisica mea Nala şi de zeiţa Nyx.

Că doar cui altcuiva era să-i arăt?

− Ca să vezi, ieri aveai trei iubiţi, nu unul, i-am spus lui

Zoey cea cu ochii negri şi tentativa de zâmbet cinic care mă

privea din geam. Dar ai avut tu grijă de asta, nu? Azi nu numai

că nu mai ai nici urmă de iubit, dar, în plus, nimeni n-o să mai

aibă încredere în tine cam… tot restul zilelor.

Mai puţin Afrodita, care a luat-o razna şi a şters-o acum

două zile, pentru că e posibil să fi redevenit brusc umană,

şi Stevie Rae, care a fugit după sus-amintita Afrodita-care-aluat-

o-razna, pentru că e posibil ca ea să fi fost cauza acestei

schimbări, atunci când eu am format cercul şi am transformat-o

dintr-o zombi ambulantă şi dătătoare de coşmaruri în

puştoaica-vampir-cu-desen-roşu-ciudat, dar măcar ea, cea

dintotdeauna.

− În orice caz, mi-am spus cu glas tare, ai reuşit s-o dai în

bară cu toată lumea cu care ai avut de-a face. Bravo, fată!

Brusc au început să-mi tremure buzele şi am simţit cum

lacrimile îmi pârjolesc ochii. Nu! N-are niciun sens să mă jelesc

să-mi sară ochii din cap. Pe bune, dacă era aşa, atunci eu şi

prietenii mei ne-am fi pupat (nu la propriu, vă daţi seama)

şi ne-am fi împăcat de mult. Va trebui să dau ochii cu ei şi să

încerc să îndrept lucrurile.

Noaptea de sfârşit de decembrie era răcoroasă şi învăluită

într-o ceaţă fină. Felinarele înşiruite de-a lungul aleii ce se

întindea de la grajd şi din zona arenei sportive a şcolii până la

clădirea principală licăreau, răspândind în jur aureole gălbui,

de o frumuseţe parcă din alte vremuri. De fapt, întregul campus

al Casei Nopţii era superb şi mă ducea mereu cu gândul mai

degrabă la o legendă arthuriană decât la secolul XXI. „Îmi

place la nebunie aici“, mi-am amintit mie însămi. „Aici mă

simt acasă, aici e locul meu. Am să mă împac cu prietenii mei

şi totul o să revină la normal.“

Îmi muşcam buzele, preocupată de felul în care aveam să

mă împac cu prietenii mei, dar frământările mele interioare

au fost curmate de un zgomot ciudat, ca o bătaie de aripi, care

s-a auzit împrejurul meu. Zgomotul ăsta avea ceva care mi-a

dat fiori pe şira spinării. Mi-am înălţat privirea. Nu era nimic

deasupra mea în afară de beznă, de cer şi de golaşele crengi

iernatice ale stejarilor care străjuiau aleea. M-am cutremurat

de parcă aş fi văzut o stafie, iar noaptea nu mi-a mai părut aşa

de prietenoasă şi de ceţoasă, ci întunecoasă şi înfricoşătoare.

Stai puţin! Întunecoasă şi înfricoşătoare? Asta e o tâmpenie!

Ce auzisem eu nu era, probabil, mai sinistru decât freamătul

vântului printre copaci. Mamă, o iau razna!

Am clătinat din cap şi mi-am reluat drumul, dar n-am apucat

să fac mai mult de câţiva paşi, când s-a auzit din nou. Zbaterea

ciudată de deasupra mea a făcut ca aerul, care acum părea să

se fi răcit cu zece grade, să-mi biciuiască nebuneşte pielea.

Instantaneu mi-am agitat mâna în aer, gândindu-mă că erau

lilieci, păianjeni sau mai ştiu eu ce creaturi scârboase.

Degetele mele n-au întâlnit nimic, dar era un nimic care-ţi

îngheţa sângele în vine şi o durere cumplită mi-a străbătut

mâna. Am chiţăit speriată şi mi-am dus mâna la piept. O clipă

am fost paralizată şi frica m-a ţintuit locului. Zbaterea era din

ce în ce mai puternică, iar frigul şi mai mare când, în sfârşit,

am reuşit să mă urnesc din loc. Mi-am băgat capul între umeri

şi am făcut singurul lucru care mi-a trecut prin cap. Am luat-o

la sănătoasa spre cea mai apropiată intrare în şcoală.

După ce m-am strecurat înăuntru, am trântit uşa grea de

lemn în urma mea şi, pe când îmi trăgeam sufletul, m-am

întors şi am încercat să zăresc ceva prin ferestruica arcuită

din mijloc. Întunericul şi-a schimbat consistenţa şi s-a prelins

prin faţa ochilor mei ca cerneala pe o pagină neagră. Frica

aia cumplită tot nu mă părăsise. Ce se întâmpla? Aproape

inconştient, am şoptit: „Focule, coboară-te asupra mea. Am

nevoie de căldura ta.“ Elementul mi-a dat imediat ascultare,

invadând aerul dimprejur cu dogoarea mângâietoare a focului

din vatră. Cu ochii încă ţintă afară, mi-am lipit palmele de

lemnul dur al uşii.

− Acolo, am şoptit. Trimite-ţi şi acolo arşiţa.

Cu un foşnet călduţ, elementul a plecat dinspre mine,

a trecut prin uşă şi s-a revărsat în noapte. S-a auzit un fâsâit,

ca atunci când iese abur din gheaţa carbonică. Ceaţa deasă şi

cremoasă s-a tulburat, provocându-mi ameţeală şi o senzaţie

de greaţă, iar bezna ciudată a început să se risipească. Apoi

arşiţa a alungat definitiv frigul şi, pe cât de repede se pornise,

pe atât de repede noaptea a redevenit liniştită cum o ştiam.

Ce se întâmplase?

Usturimea de pe mână mi-a distras atenţia de la fereastră

şi mi-am coborât privirea. Pe dosul palmei îmi apăruseră nişte

dâre roşii, de parcă m-ar fi zgâriat ceva cu gheare. Mi-am frecat

urmele inflamate, care usturau de-ai fi zis că m-am ars cu un

ondulator încins.

Apoi m-a cuprins un sentiment puternic şi copleşitor şi

mi-a fost clar, mulţumită celui de-al şaselea simţ dăruit de

zeiţă, că nu ar trebui să mă aflu singură aici. Frigul care

tulburase noaptea, chestia aia fantomatică din cauza căreia

mă refugiasem înăuntru şi care îmi lăsase urme pe mână mi-au

provocat o presimţire teribilă şi, pentru prima oară de nici nu

mai ştiu când, mi-a fost frică pe bune. Nu pentru prietenii mei,

nici pentru bunica, nici pentru fostul meu prieten uman şi nici

măcar pentru mama de care mă îndepărtasem. Mi-era frică

pentru mine şi nu numai că voiam să fiu cu prietenii mei, mai

mult decât atât, aveam nevoie de ei.

Frecându-mi încă mâna, mi-am urnit picioarele şi mi-a fost

mai clar ca lumina zilei că mai degrabă aveam de-a face cu

durerea şi dezamăgirea prietenilor mei decât cu chestia aia

infernală care mă pândea în ascunzătoarea nopţii.

Am bântuit un pic pe lângă uşile deschise ale „sălii de

mese“ (mai pe limba noastră, cantina şcolii), i-am studiat pe

ceilalţi puşti care pălăvrăgeau veseli şi, brusc, aproape că m-a

copleşit dorinţa de a fi o novice oarecare, de a nu avea nicio

putere extraordinară şi, răspunderea pe care o atrăgea după

sine. Pentru o clipă mi-am dorit aşa de tare să fiu normală,

încât aproape că mi s-a tăiat respiraţia.

Atunci am simţit atingerea mângâietoare a vântului pe

piele, care părea cuprinsă de căldura unei flăcări invizibile. Am

simţit mirosul oceanului, deşi nu este nici urmă de ocean prin

apropiere de Tulsa, în Oklahoma. Am auzit ciripit de păsărele

şi am simţit miros de iarbă proaspăt cosită, iar sufletul mi-a

fremătat de o bucurie nerostită când mi s-a adeverit că zeiţa

lui dăruise o puternică afinitate pentru fiecare din cele cinci

elemente: aer, foc, apă, pământ şi spirit. Nu eram normală, nu

eram ca ceilalţi, nici novici, nici vampiri şi era o greşeală din

partea mea să-mi doresc altceva. Şi parte din ne-normalitatea

asta îmi spunea să intru şi să încerc să fac pace cu prietenii

mei. Am scos pieptul înainte, mi-am rotit prin sală ochii din

care dispăruse autocompătimirea şi mi-am găsit – cu uşurinţă

grupul de novici speciali stând în separeul nostru.

Am tras vânjos aer în piept şi am traversat iute cantina,

dând uşor din cap şi schiţând zâmbete către puştii care mă

salutau. Am observat că toată lumea părea să reacţioneze la

prezenţa mea cu obişnuitul amestec de respect şi uluială, semn

că prietenii mei nu spuseseră mulţimii porcării despre mine.

Mai era, de asemenea, semn că Neferet nu pornise atacul

deschis, pe toate fronturile, împotriva mea. Încă.

Am înşfăcat o salată simplă şi o cola. Apoi, ţinând tava aşa

de anormal de strâns încât mi se albiseră degetele, am mers

întins spre separeul nostru şi m-am aşezat ca de obicei lângă

Damien.

Nimeni nu s-a uitat la mine când m-am aşezat, dar

pălăvrăgeala a încetat fulgerător, chestie pe care o urăsc din

tot sufletul. Pe bune, ce e mai naşpa decât să mergi, chipurile,

la prietenii tăi şi să-i vezi că amuţesc, semn clar că vorbeau

despre tine? Îhh!

− Sal’tare, am spus eu în loc să o iau la fugă sau să mă pun

pe jelit, cum îmi venea.

Linişte mormântală.

– Ce faceţi? m-am adresat lui Damien, conştientă că

prietenul meu gay era prin natura lui o hibă în planul de

ignorare a lui Zoey.

Din nefericire, mi-au răspuns gemenele, nu Damien cel gay

şi, deci, mai sensibil şi mai politicos.

− Mai nimica, nu, geamăno? a spus Shaunee.

− Aşa e, geamăno, mai nimica. Noi nu suntem de încredere,

ca să ni se spună ceva, a comentat Erin. Geamăno, tu ştiai că

nu merităm niciun pic de încredere?

− Până acu’ ceva timp n-am ştiut, geamăno. Tu ştiai?

a întrebat Shaunee.

− Nici eu n-am ştiut până acu’ ceva timp, a încheiat Erin.

Mă rog, gemenele nu sunt gemene pe bune. Shaunee

Cole este o tipă de origine jamaicană, cu pielea de culoarea

caramelului, care a crescut pe coasta de est, iar Erin Bates este o

blondă superbă, născută în Tulsa. Ele două s-au cunoscut după

ce au fost Însemnate şi s-au mutat în Casa Nopţii, amândouă

în aceeaşi zi. Imediat s-au înţeles, de parcă nici n-ar fi existat

aspectul genetic sau cel geografic. Efectiv îşi termină propoziţiile

una celeilalte, iar în momentul ăla îmi aruncau amândouă

priviri în care se citea suspiciune amestecată cu furie.

Doamne, ce mă oboseau cu chestia asta!

În acelaşi timp, mă mai şi înfuriau. Da, aşa e, avusesem

secrete faţă de ei şi da, îi minţisem. Dar a trebuit s-o fac. Da,

în mare măsură a trebuit s-o fac. Iar atitudinea lor plină de

superioritate morală mă călca al naibii pe nervi.

− Mulţumesc pentru dulcea ta observaţie. Şi acum am

să încerc să întreb pe cineva care să nu-mi răspundă în stilul

nesuferitei de Blair din Gossip Girl. – Mi-am întors atenţia

de la ele şi l-am privit direct pe Damien, deşi le auzeam pe

gemene trăgând aer în piept, pregătindu-se să spună ceva ce

speram că într-o bună zi aveau să regrete. – Deci, cred că ce

voiam să întreb de fapt când am spus: „Ce faceţi?“ e dacă aţi

remarcat o chestie ciudată afară în ultima vreme, ca o zbatere

înspăimântătoare, ca de fantomă. Da sau ba?

Damien e un tip înalt şi tare simpatic, cu un fizic extraordinar,

ai cărui ochi căprui sunt de regulă calzi şi expresivi, dar care

în momentul ăsta trădau precauţie şi răceală.

− O zbatere ca de fantomă zici? a întrebat el. Îmi pare rău,

habar n-am despre ce vorbeşti.

La auzul tonului ciudat al vocii lui, mi s-a strâns inima, dar

mi-am spus că măcar îmi răspunsese la întrebare.

− Veneam de la grajduri şi m-a atacat o chestie. N-am văzut

mare lucru, dar era frig şi mi-a lăsat nişte urme zdravene pe

mână.

Am ridicat mâna să-i arăt, dar urmele dispăruseră.

Demenţial!

Shaunee şi Erin au pufnit la unison. Damien, în schimb,

părea doar foarte, foarte trist. Am deschis gura să le repet

că mai devreme fuseseră acolo nişte urme, când a dat buzna

Jack.

− Salut! Scuze că am întârziat, dar, când mi-am luat

cămaşa, am găsit o pată uriaşă chiar pe piept. Poţi să crezi?

a spus Jack, zorindu-se cu tava cu mâncare şi aşezându-se la

locul lui, lângă Damien.

− O pată? N-o fi pe cămaşa aia albastră drăguţă Armani cu

mânecă lungă pe care ţi-am luat-o eu de Crăciun, nu? a întrebat

Damien, mutându-se ca să-i facă loc prietenului lui.

− O, Dumnezeule, nu! N-aş vărsa niciodată nimic pe aia.

O ador şi…, s-a oprit brusc atunci când privirea i-a ajuns de la

Damien la mine. A înghiţit şi a spus: A, ăă… Bună, Zoey.

− Bună, Jack, i-am răspuns cu un zâmbet.

Jack şi Damien sunt împreună. Da! Sunt gay, dacă n-aţi

ştiut, iar prietenii mei şi cu mine, împreună cu ceilalţi care nu

sunt înguşti la minte şi critici, nu avem nimic împotrivă.

− Nu mă aşteptam să te găsesc aici, a bălmăjit Jack.

Credeam că eşti încă… ăă… vreau să zic…, a scăldat-o el

vizibil stânjenit şi adorabil de îmbujorat.

− Credeai că mai stau încă pitită în camera mea? i-am sărit

în ajutor.

A dat din cap.

− Nu, am spus cu hotărâre. Am terminat cu chestia asta.

− Ce să-ţi spun, dragă, a început Erin, dar înainte ca

Shaunee să se prindă în horă, ca de obicei, un râs nesuferit de

sexy venind dinspre uşa din spatele nostru ne-a făcut pe toţi

să ne întoarcem şi să ne zgâim.

Afrodita traversa sala plină de figuri, râzând şi clipind des

la Darius, unul dintre cei mai tineri şi mai sexy războinici

dintre Fiii lui Erebus care protejau Casa Nopţii, şi şi-a scuturat

magistral coama de păr. Fata asta se pricepuse întotdeauna

să jongleze cu mai multe chestii odată, dar eram de-a dreptul

şocată să văd cât de nonşalantă, de relaxată şi de stăpână pe

sine părea. Nu mai departe de acum două zile era să moară, iar

apoi turbase de-a dreptul când îi dispăruseră de pe faţă liniile

safirii ce-i marcau semiluna care apărea pe fruntea novicilor,

semn că îşi începuseră Transformarea la finalul căreia fie

deveneau vampiri, fie dădeau colţu’.

Ceea ce însemna că, cine ştie cum, redevenise umană.

6 thoughts on “Înfruntarea – primul capitol

  1. Pingback: Înfruntarea – coperta, prezentarea și primul capitol « Sabinna's Angel for a story

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s