The Body Finder de Kimberly Derting

Seria lui Kimberly Derting a debutat în 2010 cu primul volum, The Body Finder.

Violet Ambrose își începe primul an de liceu și se confruntă cu probleme prin care trec mulți adolescenți.

E îndrăgostită până peste cap de Jay Heaton, cel mai bun prieten al ei înca din clasa întâi, dar nu știe dacă și el simte la fel. Încearcă să se descurce la școală, dar orele nu-i captează întotdeauna interesul.

Spre deosebire de alții, totuși, Violet are abilitatea – sau poate blestemul – de a detecta morți violente în jurul ei. Fiecare deces lasă un indiciu care urlă să fie descoperit: uneori o sclipire de culori, altădată un cor de clopote sau chiar un miros specific. Când Violet avea opt ani, a descoperit trupul unei fete în pădurile din spatele casei ei. Același criminal lovește din nou comunitatea în care trăiește ea, răpind și omorând adolescente. Pare chiar să se apropie de Violet cu fiecare omor. Ea trebuie să se descurce cu sentimentele sale pentru Jay în timp ce încearcă să-l oprească  pe depravatul criminal până nu va fi prea târziu pentru amândoi.

Primul roman al lui Derting îi oferă cititorului atât perspectiva lui Violet cât și a criminalului. Teama lui Violet este palpabilă și se intensifică în timp ce încercarea sa de a găsi criminalul o apropie de moarte, în timp ce se confruntă cu sentimentele ei pentru Jay.

Tonul explicit și neliniștitor de sincer al criminalului amintește de „Sensibilitate” de Robert Cormier (Delacorte, 1997), în timp ce câteva răsturnări de situație asigură întoarcerea paginilor. Cititorii mai maturi se vor trezi rapid în cartierul lui Derting.

Traducere realizată de Adriyann

Mai jos aveți trailerul primului volum.

Cel de-al doilea volum al seriei, Desires of the Dead este și el disponibil în străinătate. Mai jos aveți coperta, sinopsisul în engleză și trailerul.

Violet can sense the echoes of those who’ve been murdered—and the matching imprint that clings to their killers. Only those closest to her know what she is capable of, but when she discovers the body of a young boy she also draws the attention of the FBI, threatening her entire way of life.

As Violet works to keep her morbid ability a secret, she unwittingly becomes the object of a dangerous obsession. Normally she’d turn to her best friend, Jay, except now that they are officially a couple, the rules of their relationship seem to have changed. And with Jay spending more and more time with his new friend Mike, Violet is left with too much time on her hands as she wonders where things went wrong. But when she fills the void by digging into Mike’s tragic family history, she stumbles upon a dark truth that could put everyone in danger.

2 gânduri despre „The Body Finder de Kimberly Derting

  1. Pingback: Campania pentru publicarea cărților preferate revine!! « Sabinna's Angel for a story

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s