Născută la miezul nopții (Shadow Falls #1) de C.C. Hunter în curând la Editura Leda

NĂSCUTĂ LA MIEZUL NOPŢII, volumul 1 din seria SHADOW FALLS, de C.C. Hunter
O nouă serie spectaculoasă, care îţi va merge drept la inimă şi îţi va bântui visele…

Kylie Galen e o adolescentă ca oricare alta – are probleme cu părinţii, nu face parte din grupul fetelor populare din liceu, iar iubitul a părăsit-o pe nepusă masă.

De parcă viaţa nu i s-ar fi părut suficient de complicată, este urmărită pretutindeni de un bărbat pe care doar ea se pare că-l poate vedea.

Într-o seară, Kylie ia parte la o petrecere unde lucrurile nu decurg deloc cum ar trebui, iar asta îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

Mama ei o trimite la Shadow Falls – o tabără pentru adolescenţi cu probleme. Însă la doar câteva ore după sosire, devine evident că toţi colegii ei au mai mult decât nişte simple „probleme”. Aici, în Shadow Falls, vampirii, vârcolacii, metamorfii, vrăjitoarele şi zânele se antrenează umăr la umăr – învaţă să-şi stăpânească puterile, să-şi controleze magia şi să trăiască în lumea normală.

Kylie nu a simţit niciodată că aparţine acelei lumi, dar, cu siguranţă, locul ei nu este nici aici, alături de o grămadă de ciudaţi paranormali. Sau este oare? Aceştia insistă că face parte dintre ei şi că a fost adusă în tabără dintr-un motiv anume.

De parcă viaţa ei n-ar fi şi aşa suficient de complicată, intră în scenă Derek şi Lucas. Derek vine din neamul zânelor şi este hotărât să devină iubitul lui Kylie, iar Lucas este un vârcolac teribil de arătos, de care Kylie e îndreptăţită să se teamă. Derek şi Lucas sunt cât se poate de diferiţi, însă amândoi au o puternică influenţă asupra ei.

Cine îi va câştiga oare inima? Şi pentru cât timp?

Deşi Kylie nu este sigură pe mai nimic, un lucru devine dureros de clar – locul ei e în Shadow Falls…

Puteţi urmări aici trailerul cărţii:

Mai multe informatţii despre seria Shadow Falls şi autoare, puteţi afla accesând site-urile http://www.cchunterbooks.com şi http://www.facebook.com/ShadowFallsSeries

14 gânduri despre „Născută la miezul nopții (Shadow Falls #1) de C.C. Hunter în curând la Editura Leda

  1. Poate ca mi s-ar parea mai interesanta daca nu as mai fi intalnit aceleasi idei in multe alte carti, cum ar fi „nu plange sub clar de luna” sau seria „fortele raului absolut”. Nu voi cumpara aceasta carte. Nu pot aprecia idei care nu mi se par originale.

    Apreciază

    • Seamana mai degraba cu Paranormal de Kiersten White, sau invers, tinand cont ca seria asta a aparut inainte. Dar criteriul cu idei care nu ti se par originale e inselator si foarte subiectiv. Daca l-ai aplica strict, atunci trei sferturi din cartile care se publica ar trebui sa dispara de pe lista de preferinte. Seria Amurg, de exemplu are la baza o idee din serii scrise cu aproape 20 de ani in urma. Important este insa cum e spusa povestea si ce satisfactie iti ofera la lectura.

      Apreciază

  2. Probabil nu este locul potrivit unde sa postez acest comentariu,dar altundeva nu stiu unde…Sabinna,te rog spune-mi si mie al 3-lea volum din seria „Hush Hush” de Becca Fitzpatrick cand va aparea si la noi?(sau a aparut deja? :-?) Multumesc mult:D

    Apreciază

  3. Intradevar … seriile ” Fortele raului absolut ” si ” Nu plange sub clar de luna ” se aseamana f mult cu aceasta carte desi …. totusi sunt curioasa sa vad cum reuseste autorul sa imbine povestile !! Pe langa ca mi-au placut ambele povesti la inebunie … presupun ca o sa-mii placa si asta !! Debea astept sa apara !!

    Apreciază

  4. Seria pare super:X Si da, se aseamana foarte mult cu seriile Nu plange sub clar de luna si Fortele raului absolut , dar totusi este interesanta, si cum am iubit ambele serii o sa fie tare sa citesc ceva care sa semene cu ele. Apropo, super blogul:)

    Apreciază

Vrei să întrebi sau să spui ceva? Lasă un comentariu!